Meteorologii ne anunță că în sfârșit vom avea un weekend călduros. Mai mult în nouă județe s-a emis avertizare de cod galben cu temperaturi și de 38 de grade.
Meteorologii anunţă că, de vineri până luni, nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării se vor afla sub cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, temperaturile urmând să ajungă până la 38 de grade Celsius. De altfel, vor fi temperaturi ridicate în cea mai mare parte a ţării, iar la munte vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj.
”În Banat, Crişana, jumătatea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Transilvaniei, vremea va deveni caniculară, iar temperaturile maxime vor urca spre 37 – 38 de grade. Pe arii relativ extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, avertizarea este valabilă de vineri până luni. În acelaşi interval, valul de căldură va cuprinde cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi în creştere, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade. De asemenea, meteorologii anunţă că, în regiunile nordice, vestice, la deal şi la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, vor fi intervale în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată.