Liderul PSD local, Bogdan Trif, spune că „noi, chiar şi atunci când facem politică, o facem în interesul (sic!) oamenilor”. Nostimă declarație! La ce altceva s-ar putea gândi politicienii, dacă nu la interesele oamenilor? Mă rog, poate pentru dl Trif problema se pune încă în termenii începutului de carieră. Sau, cine știe, poate a vrut să-și demonstreze loialitatea față de liderul suprem. Vreau să spun față de Omul de la Alexandria, visătorul care le știe, ghicește și le face pe toate, pe gustul românilor. El cunoaște pe de rost programul de guvernare, indentic cu programul politic din campania electorală. Mă întreb dacă dl Trif ar putea susține că măsurile luate de guvernele PSD+ALDE reproduc cuvânt cu cuvânt prevederile programului politic. Sau dacă realitățile aflate după preluarea puterii Executive au stat și la baza estimărilor pe care s-a construit programul politic electoral. PSD (și nu doar el, după cum s-a văzut în trecutele guvernări) „leagă” cele două programe mizând pe faptul că nici programul politic, nici programul de guvernare nu sunt cunoscute. Adevărul e că nici n-ar avea de ce. Oamenii n-au timp de așa ceva, pentru că se confruntă prea mult cu efectele guvernărilor. Iar cei mai liniștiți, astăzi, sunt cei cărora li s-au promis creșteri semnificative de venituri.

După o jumătate de an, ne-am convins de două lucruri: 1. PSD n-are oameni pregătiți pentru munca de guvernare și 2. creșterile de venituri pentru bugetari n-au sursele financiare asigurate. În ce privește oamenii duși la Palatul Victoria, Dragnea s-a asigurat de slujbași provinciali, care îl cred pe cuvânt când le dă indicații prețioase. Pentru sursele financiare necesare asigurării sporurilor de venituri la bugetari, se vorbește doar de ridicarea gradului de colectare a taxelor și impozitelor de la cei cu activități productive, din sectorul privat. Măcar dacă ar schița vreun interes oarecare pentru încurajarea capitalizării economiei noastre, și am avea un PSD-Dragnea cât de cât ancorat în realitate. Dar după cum arată, în această vară fierbinte, măsurile fiscal-economice ale guvernării PSD+ALDE, statisticile pe care le vom culege începând de la toamnă ne vor crea emoții mari. Iar recent anunțatele restructurări, în instituțiile statului, ne trimit la viitoare majorări ale șomajului.

Declarația de la care am plecat, cea a liderului local social-democrat, a fost dată cu prilejul anunțării împărțirii fondurilor din programul național de dezvoltare locală (PNDL). Întrucât nu-mi sunt cunoscut criterile aplicate de dna ministru Shaiddeh, nu pot să apreciez cum a rezultat „clasamentul” național. Am reținut că Sibiul e pe locul 38. Adică la coada clasamentului. Nimic nou. De când ne știm, piesa e aceeași: deși este printre marii contribuabili la bugetul național, Sibiul are parte numai de locurile codașe la distribuirea fondurilor. Înțeleg de ce Teleormanul, unul din județele cel mai slab dezvoltate, este printre fruntașele finanțărilor prin PNLD. Sigur, e doar pură întâmplare că Dragnea, „teleormăneanul nostru” din fruntea țării, conduce împărțirea bucatelor. Ce vreți, tot românu știe că cine-mparte parte-ș face!

Problemele mele sunt însă altele. Personal, văd în această pesedizare-dragnistă a politicilor din administrația publică o recidivă a comunizării-ceaușiste a României. Pe-atunci aveam aceleași județe, cam în aceeași ordine a finanțărilor bugetare. Asta înseamnă, pentru mine, amânarea sine die (mai pe românește, la paștele cailor!) a reformei administrației publice. Acum cinci ani, Dragnea umbla prin țară cu proiectul regionalizării în mână. Între timp, a realizat că nu așa își va asigura puterea politică și executivă. Mai exact, că nu reforma e cheia succesului, în România, ci promisiunile populiste, cu parfum național-socialist. Sunt convins că, pentru Omul de la Alexandria, e calea integrării țărișoarei… Unde? Vom vedea.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. De ce trebuie sa dam banii facuti in judetul nostru guvernului, ca apoi sa ne dea guvernul cat vrea el? Intrebare de simplu cetatean. Nu ar fi corect si normal ca banii facuti de noi sa ramana in judet si sa dam guvernului un anumit procent, stabilit pentru fiecare judet in parte, in functie de eficienta economica?