primarii din județul sibiu chemați de urgență pentru o ședință la prefectură

Prefectul Lucian Radu a convocat miercuri toți primarii unităților administrativ-teritoriale din județ și secretarii primăriilor, la o ședință de lucru privind aplicarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Reprezentanții Direcției Verificarea Legalității, Contencios și Relații Publice din cadrul Instituției Prefectului – Județul Sibiu au subliniat cele mai importante reglementări ale Legii 153/2017, pe care aleșii locali trebuie să le aibă în vedere la stabilirea salariilor.
Salariile de bază sunt stabilite prin Hotărâri de Consiliu Local, care trebuie să fie adoptate în cursul lunii iulie. Salariile individuale se stabilesc prin dispoziție de primar. În unitățile administrativ-teritoriale care implementează proiecte cu fonduri nerambursabile, primarii și viceprimarii beneficiază de o majorare salarială de 25%, iar angajații primăriilor care lucrează în cadrul acestor proiecte, de o majorare de până la 50%. Aceste majorări se pot acorda numai în cazul în care cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene.
De asemenea, Legea nr. 153/2017 prevede și majorarea indemnizației de ședință a consilierilor locali, la maxim 10% din indemnizația primarului. Întâlnirea de lucru de astăzi a fost considerată oportună și foarte utilă, de către primari și secretari, pentru că au fost lămurite unele aspecte interpretabile. Consultanța oferită de Instituția Prefectului a fost completată de expertiza reprezentanților Administrației Județene a Finanțelor Publice.

primarii din județul sibiu chemați de urgență pentru o ședință la prefectură

Ultima oră

Comentariul meu

Publică