Dacă vreți să vă convingeți cât de solidari, prietenoși și muncitori pot fi românii, vă invit să faceți o călătorie la Paris. Dacă zburați cu avionul la Beauvais, puteți conta pe firme înființate de ai noștri special pentru români, ca să ajungeți în capitala Franței. Vă vor aștepta la aeroport și vă vor duce acolo unde doriți. Aceleași firme vă vor aștepta unde la indicați, oriunde în Paris, pentru a vă recupera pentru drumul de întoarcere. Cel mai interesant însă este să vorbiți cu acești oameni.
Românii pe care i-am cunoscut, la sfârșitul săptămânii trecute, în capitala Franței, ne-au impresionat cu firescul lor comportamental, de oameni integrați într-o societate occidentală. Își povesteau experiențele de viață de parcă erau de când lumea în orașul luminilor. „Îs de trei ani la Paris”, ne-a povestit un bărbat de vreo 65 de ani, pensionar în România, „după ce fii-miu o vinit aici, prin 2003-2004. Și-o vinit ca să lucre pe șantiere. Asta doreau tinerii noști pe-atunci. Pe urmă s-o-nsurat, or avut copii și am vinit să-i ajutăm”. Povestașul ne vorbea fără nicio greutate, cu ușurința pe care numai în fața alor tăi o poți avea. N-am auzit povești de film, despre cât de repede, greu sau ușor se pot realiza oamenii în occident. În orice caz, nu-i simplu să trăiești, zi de zi, contracronometru. Dusul și adusul nepoților la, și de la, grădinițe și școli, prezența fiecăruia la propriul serviciu, primirea și executarea comenzilor de transport (ca activitate suplimentară), toate se fac „pe agendă”. „Ăsta-i ritmu’ nost’ de viață aici. Altfel n-am face față”.
Despre relația cu „țara”, am aflat că se duc în satul lor de baștină, undeva în nord, ca să-și vadă bătrânii („pe cei care mai trăiesc”) sau pentru diverse probleme de sănătate. „Mă duc acasă, de mult ori, în ultimul timp, pentru tratamentu’ de cancer”, ne-a spunea o doamnă, cu care am călătorit de la Paris, la aeoroportul din Beauvais. Femeie de 50+, având deja la activ un „stagiu” în Italia, la „îngrijit bătrâni”. Calmă, de un curaj debordant și o neostoită încredere de sine, femeia nu părea că știe ce-i obosala. Acum își îngrijește nepoții, pentru că „fiul meu s-o apucat să-și facă o casă aici”. A fost și singura de la care am aflat niște păreri despre politica românească: „Ăia mari fură, mint și își bat joc de oameni. Nu poți crede despre ei că vor binele țării”, a fost concluzia care ne-a convins că pomenile electorale ale actualilor guvernanți n-au avut succesul de credibilitate scontat, mai exact la segmentul cel mai activ de populație. Evident, Parisul nu este tărâmul fericirii absolute, dar asta nu i-a oprit pe unii din acești români, neîncrezători în asemenea pomeni, să-și ia soarta în mâini, în marea capitală de pe malurile Senei.
La propunearea unui român parizian, am vizitat două locuri intrate în cultura franceză și ghidurile Parisului, datorită lui Constantin Brâncuși, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca. Atelierul marelui sculptor, la Centrul Pompidou, și casa memorială Lovinescu-Ierunca, pe strada François Pinton nr. 8, Arondismentul 19, legate de acești însemnați membri ai rezistenței românești anticomuniste, pot fi locuri de pelerinaj cultural-patriotic, pentru oricine crede că și datorită lor te poți simți bine, la Paris, ca român. Nu știu dacă cei pe care i-am cunoscut, în week-endul trecut, au avut asemenea revelații. Dar convingerea mea e că ei sunt parte din românimea liberă din totdeauna. Românimea pe care n-o merită și n-au meritat-o conducătorii țării, mai ales cei din ultimii 70 de ani.