Accident teribil în Constanța. 14 persoane au ajuns la spital
Foto IGSU

Un autoturism și un microbuz plin cu pasageri au fost implicate într-un accident de circulație în Constanța. 14 persoane au ajuns la spital, printre care și doi copii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, echipele de intervenţie au fost solicitate să intervină miercuri, în jurul orei 4.20, la un accident rutier petrecut în municipiul Constanţa, la intersecţia bulevardelor Tomis şi Aurel Vlaicu, şi în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz.

În autoturism se aflau două persoane, soţ şi soţie, iar în microbuz 12 persoane – 10 adulţi şi doi copii. La faţa locului au ajuns o autospecială a pompierilor, trei echipaje SMURD şi şase ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.

Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, la locul accidentului echipajele medicale au găsit 11 victime conştiente. Răniţii au suferit traumatisme cranio-cerebrale sau traumatisme de membre, cadrele medicale spunând că starea de sănătate a acestora este stabilă.

Toate victimele au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. La acelasi spital au mai ajuns încă trei pasagerei din microbuz – doi adulţi şi un copil în vârstă de 4 ani, care nu au fost găsite la locul accidentului de către echipele de intervenţie, ele mergând la unitatea medicală cu mijloace proprii.

Dintre toate persoanele implicate în accident, una singură, şi anume pasagera din dreapta şoferului autoturismului, era în stare mai gravă, au precizat sursele citate.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism Renault – un bărbat în vârstă de 52 de ani din localitatea Lupeni, judeţul Hunedoara – a lovit microbuzul de transport persoane. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat. Microbuzul circula pe ruta Piatra Neamţ – Constanţa.

Sursa www.news.ro

Ultima oră