Se schimbă vremea radical. Ploile și vijeliile revin

Vremea se schimbă, după canicula din ultimele două zile. Miercuri și joi sunt prognozate ploi și vijelii în toată țara, dar temperaturile vor rămâne foarte ridicate.

Meteorologii au emis o informare potrivit căreia de miercuri, de la ora 12.00, şi până joi, la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile ridicate vor crea disconfort termic.
În acest interval vor fi torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi izolat 35 – 45 de litri pe metru pătrat, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, miercuri, se vor înregistra ploi şi vijelii în special în nordul, estul şi centrul ţării, precum şi în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi mai ales în regiunile vestice.
Pe parcursul zilei de joi, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul şi estul ţării.
În după-amiaza zilei de miercuri, local în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 35 de grade, izolat mai ridicate în Lunca Dunării.
Sursa www.news.ro

Ultima oră