VIDEO: Un acrobat a căzut de la 28 de metri în fața a zeci de mii de oameni la Madrid

Un acrobat spaniol a murit vineri seara în timp ce își făcea numărul de acrobație în cadrul unui cunoscut festival din Madrid.

În vârstă de 42 de ani, acrobatul Pedro Aunión Monroy a căzut de la o înălțime de 28 de metri în fața a zeci de mii de oameni care asistau la spectacolul său, un intermezzo între concertele  Alt-J și Green Day, din seara de vineri. ale Festivalului Mad Cool din Madrid.

https://www.youtube.com/watch?v=GAK_BPeEa9Y

Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei 22.55, ora Spaniei, când acrobatul își făcea numărul pe melodia lui  Prince ‘Purple rain’, într-o cutie magică transparentă ridicată de o macara până la o înălțime de 28 de metri. Din cauze încă neelucidate, cutia magică s-a desprins și a căzut cu tot cu acrobat. Căderea a fost filmată  de camerele care prezente la festival, pentru că nimeni nu a realizat că este un accident în primele minute. Toată lumea a crezut că este parte din numărul de acrobație această cădere. Apoi camerele au coborat la sol și pe ecrane s-au vazut serviciile de ambulanță intervenind.

Când publicul a realizat că ceva nu este în regulă, toată arena în care se desfășura Festivalul s-a cufundat în tăcere. Serviciile de urgență au încercat să îl reanimeze dar după 45 de minute au declarat decesul.

VIDEO: Un acrobat a căzut de la 28 de metri în fața a zeci de mii de oameni la Madrid
Pedro Aunión Monroy foto: FB

Organizatorii nu au informat publicul de cele întâmplate, pentru ca ar fi vrut să nu se producă busculade, din cauza zecilor de mii de oameni prezenți. Informația s-a răspândit însă pe rețelele sociale, organizatorii blamați pentru lipsa de reacție.

Festivalul continuă și sâmbătă, dedicat memoriei acrobatului Pedro Aunión Monroy, care a murit în timp ce făcea ceea ce=i place cel mai mult, după cum a scris sora acestuia, pe profilul său de Facebook.

 

Ultima oră