Tinerii ortodocși din întreaga lume se vor întâlni în 2018 la Sibiu

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat organizarea în 2018 a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO) la Sibiu, orașul de reședință al Mitropoliei Ardealului.

Întâlnirea, ajunsă la a V-a ediție, se va desfășura în perioada 6-9 septembrie 2018 și va reuni 2500 de tineri, din țară și din străinătate, români și străini, cu vârsta cuprinsă între 16 și 35 de ani. Sâmbătă, 8 septembrie 2018, la sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și duminică, 9 septembrie 2018, se vor adăuga participanților și tinerii gazdă din județele Sibiu și Brașov.
„Prin această întâlnire se dorește crearea cadrului în care tinerii să poată găsi modele și să poată trăi experiențe formatoare în Biserică. Se dorește încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din țară și străinătate, precum și conștientizarea importanței unității poporului român în jurul valorilor sale, în contextul Centenarului Marii Uniri”, a spus consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

Pentru acest eveniment va funcționa pagina de internet www.ito2018.ro pe care se vor găsi curând toa

Ultima oră