VIDEO – Un asteroid de peste 170 de metri va lovi Pământul. NASA încearcă să îl devieze

Cei de la NASA au anunțat miercuri că un asteriod ar putea să lovească Terra peste cinci ani. Se va încerca devierea acestuia cu ajutorul unui motor spațial.

Agenţia Spaţială Americană (NASA) a anunţat că va încerca să devieze un asteroid cu diametrul de 170 de metri, periculos pentru Pământ, care ar intra în coliziune cu Terra în 2022. Nasa a anunţat cum va împiedica această coliziune prin misiunea DART (Double Asteroid Redirection Test), primul mare test care va devia un asteroid, scrie Le Parisien citat de News. Nimeni nu poate spune astăzi ce se poate face pentru a evita un cataclism, în afară de simpla ipoteză. Cei mai mari asteroizi nu mai sunt un motiv de îngrijorare. Mai mult de 90% dintre obiectele cereşti mai mari de un kilometru sunt deja identificate, studiate, şi niciunul dintre ele nu reprezintă o ameninţare în secolele următoare.
Adevărata problemă o reprezintă obiectele cu diametrul mai mic de un kilometru, însă mai mare de 140 de metri. Doar 25% dintre ele au fost reperate. Potenţialul lor de distrugere este considerabil, potrivit oamenilor de ştiinţă.
Ca măsuri de siguranţă sunt avute în vedere trei scenarii: primul duce cu gândul la filmul ”Armaghedon”, deoarece constă în a exploda un focus nuclear pentru a-l devia. Dacă acesta nu este suficient de impunător şi erupe, fragmentele vor reprezenta ele însele un pericol pentru Terra. Al doilea scenariu: ar putea fi trimis un satelit artificial în jurul asteroidului-ţintă, care va exercita asupra lui o forţă de gravitaţie pentru a-l devia încetul cu încetul. Al treilea scenariu: devierea asteroidului şi aici intervine misiunea DART.

video
play-sharp-fill

În 2020, Nasa va trimite un motor spaţial de 300 de kilograme. În 18 luni, el se va îndrepta către cei doi asteroizi care se rotesc unul în jurul celuilalt, Didymos B şi Didymos A, şi care ar fi periculoşi pentru Pământ. Cel mai mare, Didymos A, măsoară în diametru 800 de metri. Luna sa, supranumită Didymoon, are un diametru de 170 de metri. Aceasta va servi drept ţintă. DART îl va lovi în 2020, cu o viteză de 6 km/secundă pentru a devia Didymoon de pe orbita sa iniţială modificându-i viteza.
Proiectul misiunii ar fi de 200 de milioane de euro, însă oamenii de ştiinţă lucrează la un proiect mai puţin costisitor. Noul proiect va fi depus în 2019, pentru ca lansarea să aibă loc între 2022 şi 2024.

Ultima oră