FOTO - Studenții au (re)lansat proiectul ’’Sibiul Meu’’. Au și câteva mesaj publice

La inițiativa Asociației Studențești Solidus (asociație care activează ca reprezentant al studenților Facultății de Inginerie din Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu) aproximativ 30 de studenți din întreaga universitate și afiliați la diferite structuri reprezentative studențești au participat în cadrul unui proiect intitulat sugestiv “Sibiul meu”.

Proiectul în cauză își asumă îndeplinirea mai multor obiective, printre care promovarea orașului studențesc Sibiu, cu toate particularitățile pe care le pune acesta la dispoziția foștilor, actualilor, dar și viitorilor studenți.
Proiectul “Sibiul meu” se află deja la a treia ediție, fiind organizat anual de AS Solidus. În urma unei întâlniri la care au participat mai multe organizații studențești din Sibiu s-a decis stabilirea unui parteneriat în vederea extinderii unui astfel de proiect la rang de comunitate și nu în sens restrâns, prin promovarea unei singure facultăți din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.FOTO - Studenții au (re)lansat proiectul ’’Sibiul Meu’’. Au și câteva mesaj publice
Astfel, studenții s-au fotografiat în punctele cheie ale orașului dorind să individualizeze viața studentului sibian, să surprindă caracteristicile care fac viața de student în Sibiu cu adevărat frumoasă. Printre cele mai importante locații în care cei peste 30 de studenți s-au fotografiat, având alături și mesaje reprezentative, sunt: Biblioteca Central Universitară, Facultatea de Medicină, Parcul Cetății, Piața Mare, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor, Biserica Evanghelică, Parcul Sub Arini, Complexul Studențesc Parc, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra ș.a.
Proiectul „Sibiul meu” este proiectul care lansează un mesaj de unitate între studenții Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și care se va concretiza în curând printr-un parteneriat mai solid cu unicul obiectiv principal de a iniția proiecte de calitate în beneficiul studenților și comunității.FOTO - Studenții au (re)lansat proiectul ’’Sibiul Meu’’. Au și câteva mesaj publiceOrganizațiile implicate în proiectul amintit sunt AS Solidus – Facultatea de Inginerie; Organizația Studenților Farmaciști (OSF) – Facultatea de Medicină și Farmacie; Asociația Studenților Psihologi din Sibiu (ASPS) și Liga Absolvenților și Studenților de la Științe Politice și Relații Internaționale (LASSPRI) – Facultatea de Științe Socio-Umane.
Pe această cale dorim să mulțumim conducerii fiecărei organizații partenere pentru desemnarea membrilor și munca depusă, dar și conducerii Muzeului Civilizației Populare Tradiționale Astra pentru sprijinul logistic oferit.

Ultima oră