Beach volleyball-ul a acaparat Piața Mică, în ultimele trei zile. Nisip fierbinte, sportivi care au luptat până la ultimul strop de energie sub razele arzătoare ale soarelui și un public numeros care a aplaudat la scenă largă prestațiile favoriților. Așa a arătat prima parte a celei de-a cincea ediții a Sibiu Sands, competiție care se încheie duminică, 2 iulie. Se cunosc deja finalistele de la Amatori Feminin!
Ediția a cincea a Sibiu Sands, primul turneu de beach volleyball organizat pe un teren amenajat de la zero în centrul istoric al unui oraș din România, a debutat marți, 27 iunie. Echipele de la Mixt Amatori, Feminin Amatori și Open Masculin s-au întrecut deja pe terenul din Piața Mică, urmând ca vineri să intre la duel și formațiile de la Open Feminin.
Meciuri spectaculoase în primele două zile
Primele două zile ale ediției din 2017 au fost dedicate categoriilor Mixt Amatori și Amatori Feminin, la care s-au înscris 21, respectiv 6 echipe. Echipele mixte s-au duelat încă de la primele ore ale dimineții, între orele 17:45 – 21 le-au lăsat loc pe nisipul din Piața Mică fetelor de la Amatori Feminin, iar seara au revenit pe teren formațiile de la Mixt Amatori. Programul s-a repetat miercuri, în cea de-a doua zi a turneului, când la Mixt Amatori s-au jucat în continuare meciurile de calificare, iar la Amatori Feminin s-a ajuns până în penultima fază a competiției. Cele două finale de la Amatori Feminin vor avea loc sâmbătă, 1 iulie, lupta pentru aur urmând să se dea între echipele „Io și Ana” și „Dynamic Girls”, iar cea pentru medaliile de bronz între „Tiny Little Ones” și „A&B”.
Joi, meciurile profesioniștilor
Ziua de joi a fost dedicată exclusiv jucătorilor profesioniști înscriși la categoria Open Masculin, care s-au luptat sub privirile spectatorilor de la ora 8:30 până seara, la 22:30. 18 echipe își vor disputa podiumul anul acesta la Open Masculin, categorie care se reia vineri, în intervalul orar 8:30-14:30. Un sfert de oră mai târziu va fi rândul celor 8 echipe înscrise la Open Feminin să își înceapă parcursul la ediția a cincea a Sibiu Sands.
Sâmbătă, 1 iulie, între 8:30 și 17 se reia categoria Open Masculin, iar între 17:15 – 22:30 sunt programate șase meciuri la Mixt Amatori și finalele la Feminin Amatori. Competiția se încheie duminică, 2 iulie, cu fazele finale la restul categoriilor.
Public numeros în prima parte a competiției
Cele două tribune amenajate lângă teren, spectacolul de pe nisip, beach barul și zona de agrement din Piața Mică au atras numeroși spectatori în primele trei zile ale turneului. „Primele două zile au fost mult mai încărcate față de anii trecuți, în urma numărului mare de participanți atât la amatori, cât și la profesioniști. Am început cu categoriile Mixt Amatori și Feminin Amatori, am continuat joi competiția cu categoria profesioniștilor, la Masculin. Vineri, în jurul orei 15, o să înceapă și Openul Feminin. Au fost extrem de disputate meciurile, oamenii se implică tot mai mult, ceea ce e un semn foarte bun, pentru că ne arată că merită investită și mai multă energie. Sunt convins că la ediția de anul viitor vor fi mult mai mult echipe prezente. Au fost neașteptat de mulți spectatori pentru zilele din timpul săptămânii. Pesemne că deja s-au familiarizat cu evenimentul, se vede că lumea înțelege tot mai mult din beach volley. Cu siguranță, zilele acestea tribunele vor fi arhipline. Lumea e pregătită de spectacol”, a declarat Andrei Dinu, unul dintre organizatorii Sibiu Sands.