Un actual sponsor al CSU Sibiu a anunțat că rămâne alături de echipă încă un sezon

Unul dintre partenerii importanți ai echipei sibiene, a anunțat că va continua să sprijine pe CSU și în sezonul 2017/2018.

Una dintre companiile sibiene continuă să sprijine BC CSU Sibiu. După o colaborare extrem de bună, în ultimele două sezoane, conducerea Con-Casa și-a exprimat dorința de a fi alături de cea mai iubită echipă și în sezonul 2017/2018.
”Voi continua să susțin baschetul sibian și în sezonul 2017-2018, felicit întreaga echipa BC CSU Sibiu pentru evoluția și organizarea din sezonul recent încheiat și sunt încântat de frumoasele rezultate obținute pe teren”, a declarat Sorin Gheorghe, administrator al firmei sponsor.
”Îi mulțumim domnului Sorin Gheorghe pentru faptul că, prin societatea pe care o conduce, ne este aproape de doi ani de zile. Iată că de la un sezon la altul, parteneriatele cu sponsorii noștri devin tot mai puternice. Suntem onorați să reprezentăm Sibiul în competițiile în care suntem angrenați și suntem extrem de bucuroși să promovăm, în același timp, branduri locale, cu tradiție, așa cum este și cazul companiei Con-Casa”, a spus Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.
Se pare că și alți parteneri din sezonul precedent, dar și sponsori noi, și-au exprimat dorința de a sprijini BC CSU Sibiu, iar numele lor vor fi anunțate pe măsură ce înțelegerile vor fi parafate.

Ultima oră