anm anunță ca iminentă emiterea unui cod roșu de caniculă pentru mai multe județe

Ne așteaptă un final de săptămână arzător la propriu. Meteorologii iau în calcul emiterea unui cod roșu de caniculă pentru Oltenia și Muntenia, acolo unde temperaturile ar putea să treacă de 40 de grade celsius.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) ar putea emite, vineri dimineaţă, cod roşu de caniculă pentru judeţele din Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile vor ajunge până la 43 de grade Celsius, a anunţat Elena Mateescu, director general ANM, în cadrul Comandamentului pentru combaterea efectelor caniculei de la Ministerul Afacerilor Interne. De joi până sâmbătă rămâne valabil codul portocaliu de caniculă în partea sudică a ţării, însă sâmbătă şi duminică vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, vor fi ploi torenţiale şi vijelii însoţite de căderi de grindină, anunță News. „Valul de căldură va continua şi mâine (joi, n.r.) şi pe parcursul zilei de vineri şi sâmbătă. Mâine vorbim de cod portocaliu în partea sudică a ţării, în judeţele Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Pentru sâmbătă ne extindem cu codul portocaliu în toată zona Moldovei, pentru că temperaturile în aceste regiuni vor fi situate între 36 şi 39 de grade, posibil izolat 40 de grade, iar indicele de disconfort termic va fi deosebit de accentuat, peste 80 de unităţi”, a declarat Elena Mateescu.
Ea a precizat că vineri dimineaţă este posibil ca ANM să emită cod roşu de caniculă pentru zone extinse din Oltenia şi Muntenia, unde temperaturile pot atinge şi 43 de grade Celsius.
„Prin atingerea acestor valori, este posibil să înregistrăm cele mai călduroase zile din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că în mod obişnuit în data de 1 iulie, la nivelul României, maximele sunt situate la 35-37 de grade”, a subliniat Elena Mateescu. Potrivit reprezentantului ANM, începând cu după-amiaza zilei de sâmbătă şi până duminică, în toată ţara, cu excepţia zonei de sud, temperaturile nu vor mai depăşi 22-27 de grade, vor fi ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină.
Douăsprezece judeţe din vestul şi sud-vestul ţării au intrat, miercuri, sub atenţionare cod galben de caniculă, emisă de Administraţia Naţionale de Meteorologie (ANM). Meteorologii spun că temperaturile vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade, iar de joi valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Atenţionarea cod galben a intrat în vigoare şi este valabilă până joi, vizând 12 judeţe: Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman. Potrivit ANM, în aceste zone valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Temperaturile maxime vor fi între 33 şi 36 de grade, iar minimele nocturne vor depăşi 20 de grade.
O a doua avertizare meteo va intra în vigoare joi, când valul de căldură va fi şi mai accentuat, aproape toată ţara fiind sub cod galben, în timp ce cinci judeţe din sud şi sud-vest vor fi sub cod portocaliu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică