Sibienii vor achita taxe mai mari de luna viitoare, dacă vor să meargă să își vândă mașinile în târgul Obor. Tarifele în vigoare din 2012 vor crește în medie și cu 25 la sută.
SC Piețe SA va majora tarifele practicate pentru cei ce vin în târgul auto din Sibiu pentru a își vinde autoturismele. Astfel cinci tarife ce nu au mai fost majorate din anul 2012, se modifică și se introduce și un nou tarif.
Astfel cei ce vând biciclete cu motor, motorete, scutere, motociclete cu sau fără ataș și biciclete, vor achita o taxă de 5 lei pe zi, față de 3,5 lei cât este în prezent.
Cei ce vând autoturisme, autoutilitare sau microbuze vor achita 30 de lei pe zi, față de 25 de lei, iar cei ce vând camioane vor scoate din buzunare 35 de lei, față de 30 de lei cât este în prezent. Pentru camioanele cu remorcă tariful va crește de la 31 la 35 de lei pe zi.
În ceea ce privește celelalte tarife, acestea vor rămâne la valoarea anului 2016. Vorbim aici inclusiv de tarifele pentru comercianții din piețele agro-alimentare ale Sibiului.