foto - braconieri prinși în acțiune la copșa mică. s-au ales cu dosare penale

Doi bărbați din Valchid și Șaroș pe Târnave s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinși că vânau fără să aibă autorizații valabile pentru vânătoare.

În data de 23 iunie, în jurul orei 07,30, în cadrul activităţilor desfăşurate pe linia combaterii braconajului cinegetic, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Sibiu au depistat în extravilanul localităţii Copşa Mare doi bărbaţi, unul în vârstă de 65 de ani, domiciliat în loc. Şaroş pe Târnave, celălalt în vârstă de 38 de ani, domiciliat în loc. Valchid, în timp ce participau la o partidă de vânătoare fără a deţine autorizaţie de vânătoare valabilă. În cauză a fost întocmit dosar penal, cei doi bărbaţi fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, iar armele şi muniţia au fost ridicate în vederea confiscării. foto - braconieri prinși în acțiune la copșa mică. s-au ales cu dosare penaleCercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanelor în cauză.

foto - braconieri prinși în acțiune la copșa mică. s-au ales cu dosare penale

Ultima oră

Comentariul meu

Publică