Consiliul Judeţean Sibiu a sărbătorit Ziua Universală a IEI atât sâmbătă, în Piaţa Volantă Transilvania, cât şi duminică la Hora de Sânziene din Muzeul ASTRA, ca semn de apreciere pentru una dintre cele mai frumoase tradiţii româneşti devenită faimoasă în toată lumea.
De la sfârşitul lunii mai în Piaţa Volantă Transilvania s-a adăugat un element nou: Insula de promovare a tradiţiilor, ce are drept scop introducerea cumpărătorilor în atmosfera locurilor de unde provin produsele locale autentice pe care le găsesc în această piaţă ce pune în valoare producătorul local. IA românească nu putea lipsi sâmbătă din piaţa volantă şi din Insula de promovare a tradiţiilor. Aici părinţii veniţi cu copiii la cumpărături i-au putut lăsa pe cei mici la un atelier de desen prin care s-au familiarizat cu motivele populare din ia tradiţională, sub îndrumarea specialiştilor de la Muzeul ASTRA. 15 copii cu vârste între 5 şi 12 ani de la Școala de televiziune și modeling by Diana Cerciu au încântat oamenii din piaţă cu o Paradă a Iilor.Azi, la finalul Sfintei Liturghii de la Biserica din Bezded, din Muzeul ASTRA, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a deschis tradiţionala horă de Sânziene. Hora a strâns laolaltă zeci de sibieni de toate vârstele, dar şi 20 de turişti din Australia, aflaţi în vizită în muzeu.„Trebuie să fim mândri de ia românească şi copiii noştri să ducă mai departe tradiţia ei. Felicit Muzeul ASTRA şi partenerii lor de evenimente pentru că reuşesc să ofere vizitatorilor nişte experienţe deosebite prin care tradiţiile rămân vii. Mă bucur că în multe locuri din judeţul Sibiu s-a marcat Ziua Iei: la Sadu, la Mediaş, la Roşia şi nu numai”, a precizat Daniela Cîmpean după ce a vizitat Târgul de Ţară şi expoziţia IA AIDOMA din cadrul muzeului.