Veste bună pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bancă pentru locuință
foto arhivă

Dacă aveți un împrumut bancar pentru o locuință și nu mai puteți returna banii, nu-i nicio problemă. Faceți o cerere și veți primi o altă casă. Cererea se depune la primărie, în baza Legii 143/2017. Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar.

Legea privind locuinţele de sprijin, destinate persoanelor care au fost evacuate prin executare silită din casele proprietate personală fiindcă nu şi-au mai putut plăti ratele la credit, intră în vigoare de vineri, 23 iunie.

Conform Legii 143/2017, care modifică Legea locunţei, persoanele sau familiile care au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţele proprietate personală, în urma neachitării obligaţiilor contractuale prevăzute în contracte de credit ipotecar, şi a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei au dreptul la o locuinţă de sprijin, cu o suprafaţă utilă de cel mult 100 mp.

“Locuinţele de sprijin se repartizează de către autorităţile administraţiei publice locale, care le-au cumpărat prin licitaţie publică, pe baza criteriilor stabilite anual prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile prevederilor prezentului capitol. De aceste locuinţe pot beneficia persoanele şi familiile care urmează a fi evacuate sau au fost evacuate prin proceduri de executare silită din locuinţe, în urma neachitării obligaţiilor derivate din contractele de credit ipotecar”, se arată în actul normativ.
Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliţi de consiliul local, pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pe baza declaraţiei de venituri şi a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.

Nivelul chiriei nu va depăşi 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferenţa până la valoarea nominală a chiriei va fi subvenţionată de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde este situată locuinţa de sprijin.
Legea prevede că beneficiarii locuinţelor de sprijin nu au dreptul să subînchirieze, să transmită dreptul de locuire sau să schimbe destinaţia spaţiului închiriat, sub sancţiunea rezilierii contractului de închiriere şi a suportării eventualelor daune aduse locuinţei şi clădirii, după caz.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică