Trei turiști străini au fost evacuați joi după amiază cu un elicopter din apropiere de vârful Negoiu. Aceștia au solicitat ajutorul Salvamont Sibiu după ce au rămas blocați într-o zonă dificilă.
O femeie şi doi bărbaţi din Germania şi Austria, aflaţi într-o drumeţie în Munţii Făgăraş, au ajuns într-o zonă extrem de periculoasă şi abruptă, iar femeia a făcut un atac de panică şi nu a mai putut continua drumul. Pentru că cei doi bărbaţi nu au reuşit să o ajute, a fost solicitată intervenţia unui elicopter MAI care i-a preluat şi i-a adus în municipiul Sibiu, anunță News. Aparatul de zbor preia o echipă a salvamontiştilor de la Sibiu şi îi va transporta în munte pentru a interveni la faţa locului.
Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, joi că trei turişti străini au cerut ajutorul alvamontiştilor sibieni, după ce unul dintre ei s-a blocat într-o zonă dificilă din apropierea Vârfului Negoiu, din Muntii Fagaraş. ”Un elicopter al MAI preia în acest moment o echipă de la Sibiu pentru a o transporta în zonă”, a declarat Adrian David. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre starea turistului sau condiţiile în care s-a produs accidentul. Foto: arhivă