21.06. Ora 3.00 p.m. Moțiunea a trecut, fără ca asta să însemne că am scăpat de criza din PSD. Tot aici am fi fost, dacă Grindeanu și-ar fi dat demisia, când a pierdut sprijinul politic a binomului Dragnea-Tăriceanu. Din prostie sau încăpățânare, a rămas pe scaunul puterii, s-a dat și pe mâna lui Ponta, visătorul aventurier, și, după o săptămână, a luat-o-n barbă de la propriul partid, în care e de 21 de ani, sărăcuțul… Abia după vreo două săptămâni întârziere, vor începe negocierile pentru formarea noului guvern. Nimeni n-a câștigat, toți am pierdut. Halal morală!
În ce privește gruparea Grindeanu, dacă mai vrea să facă politică, ori inventează ceva nou, ori se apucă de lupte interne. Evident numai dacă sunt bărbați, și nu le e frică de Dragnea. După tămbălăul pe care l-au provocat, măcar dacă s-ar concentra pe schimbarea radicală a PSD-ului. Acest lucru se va întâmpla doar după ce comunismul va dispărea din „CV”-ul partidului. Însă rădăcina lui e prea adâncă, și nu văd oameni atât de puternici s-o scoată la lumina adevărului. Deci criza va continua, pentru că – după cum ne explica marele strateg Dragnea – programul lui de guvernare avea mari întârzieri, la momentul scandaloasei evaluări a guvernului Grindeanu. Și n-am uitat că Dragnea garanta, atunci, recuperarea întârzierilor, dar cu condiția să-și fi dat demisia pupila lui de până atunci. Povești de folclor politic teleormănean.
Adevărata criză o cărăm după noi, din martie 1990. Atunci Ion Iliescu și toți cei care, mai târziu, s-au dat de trei ori peste cap și, din comuniști convinși, au devenit social-democrați, și-au bătut joc de Proclamația de la Timișoara. Celebrul punct 8 al proclamației le sugera foștilor nomenclaturiști să stea deoparte, să nu se mai bage în politică. Din cauza lor politica a însemnat cea mai mare ratare a României, în cei o sută de ani de când există ca stat național, și… așa mai departe. Comuniștii au ras istoria de toate realizările bune de până la ei și au „refăcut” o societate, după imaginația și interesele lor și ale big brother-ului de la Răsărit. Cum puteau să fie, în continuare, constructori entuziaști ai democrației liberale? Ex-clus! Totuși au rămas la putere, și au ajuns să-și cenzureze, astăzi, propriul guvern. Și nu doar atât, au târât și țara în nisipurile mișcătoare ale actualei crize. O criză care e departe de a-și fi epuizat efectele negative asupra întregii societăți românești.
Ora 9.00 p.m. Cred că ar fi bine ca serialul meu să se oprească aici. După imaginile din parlament, cu Dragnea savurând „victoria” de azi, ca pe un mare triumf împotriva unui inamic redutabil, mi se pare evident că PSD este ceea ce am știut de mult: partidul paravan al conservatorilor național-comuniști, din această țară. Este partidul funcționarilor la stat, oameni pe care, încă din 1990, i-a speriat libertatea, democrația și capitalismul. În rezumat, asta ar fi. PSD se va reforma numai dacă umbra lui Iliescu va dispărea, iar partidul își va găsi o identitate real-social-democrată.
În zilele următoare, toate gîndurile se vor îndrepta spre Cotroceni. Momentul ar trebui să fie, pentru Klaus Johannis, cel al unei lovituri puternice date PSD, partidul care ne-a făcut de râs, într-o săptămână, cât Ceaușescu în deceniul 80. Cu Dragnea în frunte, acest partid are mari șanse să devină de mase, când va rivaliza cu înaintașul său, pe vremea când l-a „ales & reales” pe Ceaușescu. Până la al XIV-lea Congres, exact o lună înaintea dispariției lui fizice. Testul pierdut, astăzi, cu moțiunea de cenzură – împotriva lui însuși – pregătește sfârșitul PSD, care sfârșit va semăna izbitor cu al PCR-ului. S-a mai întâmplat, de fapt, ca un partid postdecembrist să dispară la fel, în oprobiul general. Este vorba de PDL, partidul cu cele mai spectaculoase victorii electorale, după 1989. Partidul oamenilor care, la început au fost și ei iliescieni – ca pesediștii -, dar pe parcurs ajunseseră să se creadă de „dreapta”. Până la urmă, s-a dovedit că o asemenea schimbare este imposibilă. Cu lozinci noi, dar și cu oameni mânați de mentalități vechi, PDL s-a pulverizat și a fost atât de repede uitat, de parcă nici n-ar fi existat vreodată. Va fi în stare Johannis să trimită PSD-ul în istorie? Aceasta este întrebarea. În seara asta, i-am auzit pe unii convinși că ar fi soluții.