ITM vine cu precizări în urma articolului din ”The Guardian” despre fabrica Louis Vuitton din Cisnădie

Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, anunță prin reprezentanții legali faptul că nu a făcut niciun fel de declarații cu privire la Somarest S.R.L. și nici nu a primit vreo solicitare în acest sens, de la reprezentanți ai mass-media sau alte persoane fizice sau juridice.

’’Angajatul I.T.M. Sibiu – Enciu Dumitru, nu a fost mandatat pentru a da declarații în numele instituției și nici nu are prevăzute în fișa postului atribuții în acest sens.
Pe site-ul oficial al I.T.M. Sibiu, www.itmsibiu.ro, sunt postate datele de contact ale reprezentantului legal – inspector șef, precum și ale purtătorului de cuvânt al instituției, iar aceștia nu au fost contactați de reprezentanți ai The Guardian, sau de alți reprezentanți ai mass-media, cu privire la Somarest S.R.L. Prin urmare, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu se dezice de orice fel de informații care fac referire la subiectul tratat de articolul din The Guardian, apărute în presă’’, spun cei de la ITM Sibiu.
Reamintim că în presa din Marea Britanie a apărut un articol care relatează că la fabrica Louis Vuitton din Cisnădie, salariile sunt mizere și angajații câștigă puțin peste 130 de euro pe lună. Vezi AICI articolul.

ITM vine cu precizări în urma articolului din ”The Guardian” despre fabrica Louis Vuitton din Cisnădie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică