ANAF-ul a luat la control service-urile auto. Au dat amenzi de peste 1,2 milioane lei

Nu mai puțin de 2018 service-uri auto au fost controlate în 15 iunie la nivel național. Controale au avut loc și în unități de pe cuprinsul județului Sibiu.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au verificat 208 service-uri auto în data de 15 iunie şi au aplicat sancţiuni totale de 1,2 milioane lei (circa 267.000 de euro), potrivit unui comunicat publicat luni de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(ANAF).
În 15 iunie, ANAF a controlat 208 de contribuabili, iar inspectorii Fiscului au decis sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.22 milioane lei, reprezentând amenzi şi confiscări.
Inspectorii ANAF au confiscat numerar şi bunuri în valoare totalã de 30.388 lei şi au dispus suspendarea activitãţii a trei firme care nu erau dotate cu aparate de marcat electronice fiscale.
Anterior, în perioada 25-27 mai, inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au aplicat amenzi şi confiscări în valoare de 2,97 milioane lei în cadul unei operaţiuni denumite „Ceres”, prin care a verificat centrele comerciale, pieţele şi târgurile în care se vând fructe şi legume proaspete.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au demarat şi anul trecut acţiuni de control la nivel naţional, pe fondul evaziunii ridicate din România, fiind vizate în special firmele care activau în comerţ şi hoteluri, restaurante, cafenele, care formează sectorul cunoscut sub denumirea HoReCa.
În ultimul an, inspectorii ANAF au demarat mai multe operaţiuni, precum Cristal, Venus, Hermes şi Helios.
Potrivit estimărilor Consiliului Fiscal, statul român pierde 17 miliarde de euro în fiecare an doar din evaziunea fiscală din neplata TVA.

Ultima oră