foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Ziua de sâmbătă, 18 iunie, a fost una foarte specială pentru ediția a XXIV-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Aleea Celebrităților din Parcul Cetății s-a îmbogățit cu șase personalități  marcante din cultura mondială. Vasile Șirli, Philippe Genty, Rimas Tuminas, Ohad Naharin, Marcel Iureș și Robert Wilson au fost artiștii ale căror nume au completat colecția de stele de pe aleea dintre zidurile-simbol ale Cetății Sibiului.foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Ceremonia de pe Alee a continuat cu Gala Celebrităților în cadrul căreia s-au decernat patru premii speciale.Premiul „Virgil Flonda” a fost acordat actorului Miklós Bács pentru contribuția excepțională în dezvoltarea artei interpretării, Premiul „Iulian Vișa” a ajuns în acest an la Eugen Jebeleanu pentru vocea unică de artist al tinerei generații, Premiul pentru un parteneriat de excepție a fost acordat domnului Virgil Șoncutean, director general Allianz Țiriac, iar domnul Stelian Iacob, General Manager al ThermeBucurești a fost distins cu Premiul pentru un parteneriat de excepție.

În cadrul Galei Celebrităților FITS 2017, care a avut loc la Sala Thalia, publicul a avut ocazia să întâlnească o parte dintreinvitațiispecialiaifestivaluluișisă se bucure de revederea cu MaríaPagés, Group TAGO, Helga Davis și Fado Violado și să simtă iubirea cu care aceștia dăruiesc actul artistic.foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Batsheva Dance Company – The Young Ensemble, compania israeliană de dans contemporan condusă de OhadNaharin, a încântat publicul de la BRD Scena9. Coregrafia gândită de „Mr. Gaga” este un manifest social și politic, un strigăt de ajutor pentru normalitatea pe care omenirea ar trebui să și-o dorească. Fiind unul dintre cele mai așteptate spectacole ale acestei ediții, la care biletele s-au epuizat cu câteva săptămâni în urmă, reprezentația a fost apreciată de public și aplaudată minute în șir.

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu o nouă reprezentație „Faust”, jucată cu casa închisă, spectacolul de patrimoniu ajungând, astfel, la zece ani de reprezentații dăruite publicului, fiecare dintre ele cu sala umplută până la refuz.foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Duminică, în ultima zi a FITS 2017, alte reprezentații se vor juca cu casa închisă, iar Kadebostany, trupa elvețiană cu propria identitate stilistică vizuală, va susține un concert live în Piața Mare din Sibiu, imediat după spectacolul itinerant „Fantastica lume a insectelor gigant”.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se încheie, ca de obicei, cu un foc de artificii spectaculos, în parcarea Teatrului Național „Radu Stanca”. Apoi, Ziarul Orizontal, scris cu iubire de Dan Perjovschi, va fi loc de întâlnire pentru toți cei care doresc să audă concluziile celei de-a XXIV-a ediții a FITS, împărtășite de Președintele festivalului, Constantin Chiriac.foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi, vă rugăm să vă adresaţi pe e-mail la ticketing@sibfest.ro.foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș foto - șase mari artiști au primit stele pe aleea celebrităților la sibiu. printre ei și marcel iureș

Ultima oră

Comentariul meu