17.06. Ora 11.00 a.m. Conducerea abulică de la București vrea cu tot dinadinsul să facă de râs, în fața lumii, Puterea Legislativă, după cea Executivă, a democrației românești. După ce au fost surprinși de lipsa de onestitate a lui Grindeanu, după ce a mai intrat în joc și tigrul tânăr Ponta, PSD se grăbește să convoace Parlamentul mâine, duminică, la orele după-amiezei. Deși vineri, la orele serii, se vorbea că luni se va pune în aplicare calendarul procedurii de evacuare a lui Grindeanu din Palatul Victoria. În dimineața asta, liberalii au declarat deja că nu e statutară convocarea pe picior a parlamentarilor…

Graba pe negânditelea arată cât de panicați sunt Dragnea & Tăriceanu, arhitecții crizei în care ne-am pomenit peste noapte. La fel cum ne-am trezit și acum, cu știrea convocării intempestive a  parlamentului. Lucratul în tura de noapte este, se pare, o practică marca PSD. Fac totul să confirme cât de inspirată a fost reacția străzii, în februarie, când li s-a strigat „Noaptea ca hoții!”, după adoptarea OUG 13, pe semnătura lui Grindeanu. Evoluția asta rapidă dă impresia unei stări de urgență, provocată de o amenințare majoră la adresa întregii țări. În fapt suntem, dar în plan politic, și numai din cauza unui singur partid. În situația în care acest partid și-ar fi reglat conturile proprii ca-n familie, înainte de a destabiliza cele două puteri ale statului, trăiam și noi cu sentimentul că ne aflăm în limitele acceptabile ale normalității democratice.

Vrem – nu vrem, ne place – nu ne place, trebuie să recunoaștem că, în aceste zile, avem dovada eșecului democrației noastre, așa cum a fost ea plămădită la începutul anilor 90, sub directa oblăduire a foștilor nomenclaturiști comuniști, în frunte cu Ion Iliescu. FSN-PDSR-PSD au avut mereu cele mai puternice susțineri populare, dar asta n-a însemnat că liderii lor au avut convingeri democratice pe măsura încrederii oamenilor. Nici nu puteau avea, după ce s-au format al școala duplicității, minciunii și ignorării regulilor nescrise ale democrației. Mă gândesc la regulile ce fundamentează democrația pe onestitate, sinceritate și încredere. Cei care conduc România de azi au trimis în derizoriu Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara. Numai așa îmi explic onoarea pierdută a unor tineri politicieni ca Grindeanu & Ponta, pe care urmașii direcți a activiștilor comuniști i-au împins pe culoarele puterii, în ultimii 27 de ani.

Ora 5.00 p.m. Am văzut că poporul pesedist din Timișoara îl încurajează pe Grindeanu, de parcă l-ar salva de-un mare necaz. Mai lipsește ca poporul pesedist din Teleorman să-și arate simpatia, la fel, față de gruparea lui Dragnea. Mă gândesc că întregul PSD este împărțit între cele două grupări, după ce au pus România pe harta rușinii europene. Asta înseamnă să trăiești într-o democrație cu lideri comuniști sub acoperire.

Ora 9.30 p.m. Președintele Klaus Johannis a declarat, la Sibiu, că PSD este un partid mare și trebuie să se descurce singur, în criza pe care singur și-a tras-o. Așa este, numai că vizitele oficiale, de săptămâna viitoare, la Berlin și Paris, îi vor solicita d-lui Johannis la maximum imaginația, pentru a-i lămuri, cât de cât, pe mai marii Europei occidentale, despre ce se întâmplă la București. Să le spună că PSD se joacă cu țara’n bumbi, n-ar înțelege nimeni ce înseamnă asta. Să le spună că liderii lui sunt foști comuniști sub acoperire, vor crede că, pentru România, timpul a trecut de pomană, după căderea lui Ceaușescu. Ceea ce nu-i prea departe de adevăr… În aceste condiții, nu-i rămâne președintelui nostru decât să le solicite lui Merkel și Macron să mai aibă puțintică răbdare cu România liberă. Să sperăm, poate împreună cu d-l Johannis – când va pune mâna dreaptă la inimă, că PSD va auzi chemarea lui Andrei Mureșan, de  la 1848.

Până atunci, mâine, este anunțată ședința Parlamentului, dedicată prezentării moțiunii de cenzură a PSD+ALDE, împotriva guvernului pe care tot ele l-au născut cu nici o jumătate de an în urmă. Aud voci care spun că moțiunea nu va putea fi citită. Nu din necunoașterea limbii române, ci din cauza grabei cu care a fost pusă la cale ședința… Dacă n-ar fi de plâns, am putea râde de atâtea scenete pline de umor dâmbovițean!

Ultima oră