Roamingul din 15 iunie nu e chiar gratis. E posibil să vă treziți cu taxe suplimentare

Eliminarea tarifelor de roaming de la 15 iunie aduce cu sine mai multe capcane, care le pot oferi surprize în facturile la telefonie celor care călătoresc.

Tarifele de roaming vor fi eliminate de astăzi, 15 iunie, în interiorul Uniunii Europene (UE) şi ţărilor din Spaţiul Economic European (SEE). Cu toate acestea, există mai multe modalităţi în care puteţi fi taxat suplimentar, informează adevarul.ro

În primul rând, dacă veţi călători în ţări din Europa precum Elveţia, Andorra sau Insulele Canalului, dar care nu sunt parte nici din UE, nici din SEE, veţi fi taxat la discreţia operatorilor locali de telefonie. Mai mult, anumiţi furnizori ar putea să nu fie în măsură să susţină comercial furnizarea serviciilor de roaming.

Astfel că ei pot solicita şi pot fi autorizaţi de autorităţile naţionale de reglementarea, în urma unei analize, să perceapă utilizatorilor o suprataxă în plus faţă de tarifele naţionale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming în UE/SEE.

RCS&RDS vrea să perceapă suprataxă 

Operatorii români de telefonie mobilă nici nu au aşteptat bine implementarea eliminării tarifelor, că au şi cerut autorizaţie pentru a percepe o suprataxă. RCS&RDS (Digi) este prima companie care deja a trimis o solicitare Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru a o autoriza să perceapă o „suprataxă de sustenabilitate” de la clienţi pentru serviciile de roaming în Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European, odată cu eliminarea tarifelor de roaming. Autoritatea precizează, într-un comunicat, că analizează solicitarea operatorului.

Cine beneficiază de eliminarea tarifelor Începând cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile şi datele consumate în roaming în interiorul UE şi SEE se vor scădea din resursele naţionale incluse. După epuizarea acestora, consumul va fi tarifat la fel ca în România, în afara propriei reţele, dar în limitele unei utilizări rezonabile.

Se realizează astfel trecerea completă la „Roam like at home”, sistemul de tarifare european menit să protejeze utilizatorii de grija facturii de roaming în ţările UE, dar şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein (SEE).

Noile condiţii se aplică în mod automat tuturor planurilor tarifare cu serviciul de roaming inclus, achiziţionate atât înainte de 15 iunie 2017, cât şi după această dată. Pentru a beneficia de „Roam like at home” clienţii existenţi nu trebuie să-şi achiziţioneze un nou plan tarifar sau să îşi reînnoiască abonamentul în vigoare.

De „Roam like at home” nu vor beneficia clienţii care aleg în mod expres un plan tarifar alternativ pentru serviciul de roaming în UE/SEE. Totuşi, clienţii care au făcut o astfel de alegere au dreptul să revină la „Roam like at home” fără niciun cost suplimentar. Cum se tarifează consumul în roaming Apelurile şi SMS-urile: Începând cu data de 15 iunie 2017, apelurile (minutele) efectuate şi SMS-urile trimise în roaming, către orice destinaţie din UE/SEE (inclusiv către orice număr de telefon din România) se scad, până la epuizarea lor, din minutele şi SMS-urile naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România, pentru traficul în afara propriei reţele. Apelurile şi SMS-urile primite în roaming în UE/SEE sunt gratuite.

Internet – datele (MB/GB): Ca regulă generală, datele (MB/GB) consumate în roaming în UE/SEE se scad, până la epuizarea lor, din datele naţionale incluse, după care se aplică tarifele din România.  Totuşi, în cazul planurilor tarifare cu date (cvasi)nelimitate, furnizorii pot stabili o limită de date (MB/GB) care pot fi consumate în roaming în UE/SEE fără costuri, urmând să aplice după epuizarea acesteia un tarif de maxim 7,7 Euro/GB (0,0077 Euro/MB), fără TVA.

Ultima oră