Sorin Grindeanu a fost exclus joi din Partidul Social Democrat. Premierul se va confrunta și cu o moțiune de cenzură în Parlament.

Premierul Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, social-democraţii urmând să depună moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Grindeanu. Ambele decizii au fost luate în Comitetul Executiv Naţional al PSD, care s-a reunit la sediul central al partidului, anunță News. Surse din PSD au precizat pentru News.ro că deciziile s-au luat cu unanimitate de voturi. Conform articolului 27 din Statutul PSD, „calitatea de membru al Partidului Social Democrat se pierde prin demisie, radiere, excludere sau înscriere în alt partid”. Articolul 31 menţionează excluderea, ca sancţiune aplicată membrului de partid prin hotărâre a Biroului organizaţiei locale din care acesta face parte. Membrul de partid care deţine o funcţie în cadrul organelor de conducere ale partidului de la nivelul organizaţiei PSD de pe raza teritorială a secţiei de votare, precum şi de la nivelul organizaţiei locale poate fi exclus, la propunerea organului de conducere din care face parte, de către organul de conducere ierarhic superior. Comitetul Executiv Naţional este cel care hotărăşte, în situaţii excepţionale, cu două treimi din voturile membrilor săi, sancţionarea cu excludere din partid a oricărui membru, pentru încălcări grave ale Statutului sau pentru prejudicii majore aduse PSD.

Ultima oră