Expoziții filatelice la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în colaborare cu Asociația Filateliștilor din județul Sibiu a organizat, în cursul acestei luni, două expoziții filatelice inedite dedicate Zilei Internaționale a Copilului (1 iunie) și Zilei Mondiale a Mediului (5 iunie).

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, au fost prezentate exponate a căror tematică surprinde desenele animate, apreciate de-a lungul timpului, atât de cei mici, cât și de cei mari. Ziua Mondială a Mediului este celebrată prin expunerea unor exponate de maximafilie, respectiv cartofilie. „Păsări din Delta Dunării” și „Acvile” sunt elementele de atracție principale care aduc în atenția publicului sibian, frumusețea colecțiilor filatelice. Cele două expoziții s-au bucurat de aprecierea tuturor celor care au trecut pragul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu în această perioadă.
În perspectivă, colaborarea cu Asociația Filateliștilor din județul Sibiu are în vedere organizarea unei expoziții mai ample dedicate împlinirii a 200 de ani de la deschiderea oficială a Muzeului Național Brukenthal pentru public, eveniment care se sărbătorește pe parcursul întregului an calendaristic 2017. Cu acest prilej, vor fi puse în lumină, exponate de valoare, a căror tematică include pictura, arta populară, istoria și științele naturii, așa cum sunt ele reprezentate în colecțiile Muzeului Național Brukenthal.

Ultima oră