Rășinariul conectat la rețeaua de apă potabilă. Ce tarif s-a stabilit

Începând cu 1 iunie, toate imobilele din comuna Rășinari beneficiază de apă potabilă furnizată din noua sursă realizată din fonduri europene.

”Apă Canal” SA Sibiu anunță că toți abonații din această localitate vor achita tariful de apă potabilă, de 3,36 lei / mc ( 3,08 lei fără TVA), noul tarif regăsindu-se în facturile emise în luna iulie, care reflectă consumurile din luna precedentă.
Tariful a fost avizat de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC), prin Avizul nr. 414.504 / 25.07.2016 și aprobat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Asociația de Apă Sibiu” prin Hotărârea nr. 35 / 20.09.2016.
În legătură cu serviciul de canalizare din comuna Rășinari, ”Apă Canal” SA Sibiu precizează că toți deținătorii de imobile din localitate sunt obligați să-și racordeze locuințele la rețeaua de canalizare, lucrările făcându-se pe cheltuiala proprie până la căminul de racord aflat pe domeniul public.
Relații suplimentare pot fi obținute la sediul Sectorului Rășinari al ”Apă Canal” SA, str. Octavian Goga nr. 1519, tel. 0269.558.675, zilnic între orele 07,00 – 15,30, vineri 07,00 – 13,00.

Rășinariul conectat la rețeaua de apă potabilă. Ce tarif s-a stabilit

Ultima oră

Comentariul meu

Publică