Au dus distracția copiilor la alt nivel în Sibiu. Povestea celor de la ''Serious Fun'' e fabuloasă

Au trecut vremurile în care copiii se jucau cu păpuși din cârpe sau ”făceau” mâncare din pământ amestecat cu apă. Acum fac echitație, se dau cu placa, își trăiesc viața de copil în tabere de aventură și își pun mintea la contribuție în concursuri de logică.

Nu că ar fi ceva rău, mai ales dacă cei care îi învață toate aceste lucruri sunt dedicați, iubesc copiii și știu exact ce și cum să îi învețe. Toate criteriile le îndeplinesc cei de la Serious Fun, instructorii care trateaza distracția în cel mai serios mod.

Adrenalină și cât mai multă mișcare
”Obiectul” de lucru al celor de la Serious Fun sunt copiii și energia lor inepuizabilă. Aceasta trebuie canalizată spre activități care nu doar să o consume, ci să le dezvolte celor mici imaginația, empatia, spiritul de echipă și să le trezească dragostea pentru sport și mișcare.
La Serious Fun cei mici pot face cursuri de echitație, de înot, se organizează tabere de aventură și tematice, iar pe timpul iernii ski-ul este activitatea prncipală.
”Copiii trebuie ținuți ocupați. Atunci nu mai au timp și nici interes pentru televizor sau tabletă, iar interacțiunea cu ceilalți copii este cât se poate de benefică. Mișcarea, de orice fel, trebuie să fie principala preocupare a copiilor”, spune Andreea Petrescu, fondatorul Serious Fun.

Au dus distracția copiilor la alt nivel în Sibiu. Povestea celor de la ''Serious Fun'' e fabuloasăSiguranța pe primul plan
Andreea a pornit Serious Fun în urmă cu trei ani, după ce alți opt a lucrat ca instructor într-o altă firmă care organiza activități pentru copii. ”Acolo lucram cu 15-20 de copii, ceea ce e foarte mult. Am încercat să schimb acolo ceva, nu s-a putut, așa că am început afacerea mea. Siguranța copiilor este cea mai importantă, așa că la noi un instructor lucrează cu 8 copii, maxim 10 dacă sunt avansați la sportul respectiv”, spune Andreea.
Instructorii de la Serious Fun sunt instruiți la rândul lor asupra felului în care trebuie să îi țină pe copii în siguranță. ”Responsabilitatea lucrului cu copiii este imensă, oricât de bine ți-ai face treaba există la un moment dat riscul ca micuții să facă vreo năzbâtie, să se accidenteze, nu poți ști ce gândesc. Pentru a reduce la minim posibilitatea aceasta instructorii fac un training în care învață cum să gestioneze situațiile, sunt învățați la ce să se aștepte și cum să aplice măsurile de siguranță”, spune Andreea.

Au dus distracția copiilor la alt nivel în Sibiu. Povestea celor de la ''Serious Fun'' e fabuloasăCursuri pentru fiecare nivel
Unul dintre cele mai căutate cursuri de la Serious Fun este cel de înot. Ceea ce îi diferențiază pe piață este faptul că nu toți copiii învață aceleași lucruri, ci în funcție de nivelul la care se află aprofundează altceva. ”Începătorii nu vor putea ști cum să dea corect din mâini sau să învețe respirația corect. Așa că avem patru niveluri de învățare, de la începători la avansați, și la fiecare nivel îi învățăm ceea ce trebuie să știe pentru acel stadiu. La fel se întâmplă și la ski”, explică Andreea.
Cupa Serious Fun la înot este un prilej bun pentru copii să învețe ce înseamnă competiția și spiritul de echipă. ”Am fost așa de fericită să o văd pe fetița mea cum se mobilizează. Înainte de competiție îi era teamă pentru că bazinul era prea adânc, dar s-a răzgândit apoi spunând că prezența ei va ajuta echipa. Toate astea le-a învățat în timpul cursurilor, și determinarea ei nu poate decât să mă bucure”, povestește mama unei fetițe care participă la cursurile Serious Fun.

Au dus distracția copiilor la alt nivel în Sibiu. Povestea celor de la ''Serious Fun'' e fabuloasăPsihologi și pentru copii, și pentru părinți
Pe perioada verii taberele de aventură sunt cele mai potrivite pentru copii. Aici au altă activitate în fiecare zi, jocurile în piscină sunt preferate, cursurile de inițiere în echitație nu sunt nici ele ocolite, iar tiroliana și drumețiile prin pădure le deschid copiilor alte orizonturi. Siguranța lor este din nou pe primul plan, așa că părinții nu trebuie să fie îngrijorați. ”Taberele au prins bine, dar părinții sunt cei neliniștiți. Le e teamă să își lase copiii peste noapte, că nu se vor descurca. Aici e un paradox. Deși cred că micuții sunt foarte isteți, nu au încredere în ei că se vor descurca”, spune Andreea.Au dus distracția copiilor la alt nivel în Sibiu. Povestea celor de la ''Serious Fun'' e fabuloasăInstructorii nu sunt doar ”gardienii” copiilor. Ei le sunt profesori, prieteni, și ca să ajungă la ei trebuie să fie și buni psihologi. ”Am consultat și un psiholog care ne-a învățat cum să interacționăm cu copiii, cum să îi determinăm să facă lucruri, cum să gestionăm situațiile conflictuale”, spune Andreea. Pe cei de la Seriousn Fun îi găsiți la www.seriousfun.com.ro sau pe Facebook.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică