Spectacolele de stradă continuă și în cea de a cincea zi la FITS. Programul complet de marți
Foto Paul Băilă

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu continuă cu a cincea zi. Expozițiile de fotografie și cele de artă sunt în continuare deschise, iar spectacolele de stradă promit să adune din nou spectatorii.
Copiii vor trăi o experiență plăcută dacă ajung la ora 11 în Piața Mare, unde o companie spaniolă joacă ”În lumea animalelor inteligente”. Piesa se reia la ora 17.
Tot spaniolii sunt cei care vor însufleți centrul Sibiului prin dans, de la ora 18:30.
”Iubirea plutește în aer” este un spectacol de circ contemporan ce se va juca în Piața Mică de la ora 19, iar imediat după, de la 19:45 va începe ”Concertul măștilor”.
Cine rămâne în Piața Mare până la ora 22 nu va regreta, pentru că va vedea un spectacol 3D, iar cei care doresc să asculte muzică în miez de noapte trebuie să știe ca la ora 23:30 la Catedrala Evanghelică începe ”Muzica Sferelor”.

Programul complet al zilei îl găsiți aici.

Ultima oră