FOTO - Trei zile de iubire la FITS 2017. Un prim week-end cu spectacole de interior sold out
Foto Adi Bulboaca

Primele trei zile ale ediției XXIV de FITS au doborât toate recordurile de participare, mai bine de 70.000 de oameni fiind prezenți, zilnic, la spectacolele din stradă și la cele din spațiile indoor. Iubirea, tema acestui an, s-a aflat în privirile fiecărui spectator și în zâmbetele copiilor care au participat cu încântare la activitățile din Parcul Sub Arini conduse de Marian Râlea – Magicianul – sau la cele din Piața Mică, denumite generic „Jocurile copilăriei”.

Spectatorii care au preferat reprezentațiile indoor au luat cu asalt Fabrica de Cultură, Teatrul GONG, Sala Thalia, Teatrul Național Radu Stanca, CAVAS și multe alte spații pentru a urmări spectacolele invitate. „MAL/PRAXIS”, ultimul capitol al trilogiei lui Bogdan Georgescu, „#CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?”, a avut două reprezentații cu sala plină, iar „Cinema live”, spectacol din cadrul proiectului „American Democracy Series” realizat de Brent Green & Sam Green, a oferit o parte nevăzută a vieții lui Louis Armstrong, moment foarte apreciat de publicul aflat în Sala Thalia din Sibiu.
„Deșteptarea primăverii”, un alt spectacol foarte sensibil, a bucurat publicul de la Sala Lulu a Fabricii de Cultură, iar „Eu, supremul!” a fost foarte apreciat de soldații americani care s-au aflat la Academia Forțelor Terestre special pentru vizionarea acestui spectacol.

FOTO - Trei zile de iubire la FITS 2017. Un prim week-end cu spectacole de interior sold out
Seara de duminică a adus zeci de mii de oameni în Piața Mare a orașului. Foto: Dragoș Dumitru

„Evanghelie”, mult așteptatul spectacol-eveniment al lui Pippo Delbono, a emoționat audiența prin evocarea întâmplărilor traumatice din timpul războiului rece care a remodelat istoria, locurile și granițele Croației – prin amintirea artiștilor croați cu care a fost realizată reprezentația.
Seara de duminică a adus zeci de mii de oameni în Piața Mare a orașului, veniți să asiste la spectacolul de circ „Arta curajului” și la energicul concert oferit de olandezii de la De Staat.
„Toată lumea e uimită de acest eveniment, de amploarea lui, de felul în care unește societatea, fără să conteze contextul politic și social actual”, spune Rimas Tuminas, regizor de teatru, invitat al festivalului.

FOTO - Trei zile de iubire la FITS 2017. Un prim week-end cu spectacole de interior sold out
Iubirea, tema acestui an, s-a aflat în privirile fiecărui spectator. Foto: Paul Băilă

Cea de-a patra zi a festivalului (și, totodată, prima zi a unei noi săptămâni) va marca multe premiere: încep spectacolele sezonului israelian, prin „Vertigo 20” – dansul contemporan care marchează 20 de ani de activitate ale trupei Vertigo, iar TNRS va avea o premieră absolută în spectacolul „Sărbători fericite”, în regia lui Cristian Juncu, în care va juca Raluca Cristina Cornea, câștigătoarea campaniei „Fii parte din poveste”, desfășurată de FITS. „N-ai tu treabă!”, o explorare a poveștii românești „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, și „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu, vor continua sezonul românesc la FITS 2017.
Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică