Donald Trump l-a elogiat pe preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa de presă comună susţinută la Casa Albă, pentru efortul depus de şeful statului român pentru combaterea corupţiei şi pentru apărarea statului de drept.
„Sunteţi un aliat adevărat, o ţară minunată şi avem o relaţie minunată”, a mai spus Trump. La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România este aşa cum este astăzi, cu o democraţie solidă, datorită parteneriatului cu Statele Unite, iar relaţiile transatlantice sunt vitale, informează news.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri seară că i-a plăcut discursul pe care l-a ţinut luna trecută Donald Trump la summitul NATO de la Bruxelles, în timpul căruia miliardarul republican a cerut aliaţilor să plătească retroactiv pentru anii în care nu au atins ţinta de 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare.
”NATO se bazează pe valori, dar este în final o alianţă militară, cheltuielile militare sunt complicate […] şi are nevoie de mulţi bani”, a precizat Iohannis.
De asemenea, preşedintele român a menţionat că povara finanţării alianţei militare trebuie să fie împărţită în mod egal de toate ţările membre, pentru a păstra poziţia de cea mai puternică alianţă internaţională pentru NATO.
https://www.facebook.com/WhiteHouse/videos/1337521396335590/
Conform aceeași sursă news.ro, Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă comună cu liderul SUA, Donald Trump, că toată lumea este îngrijorată de acţiunile Rusiei, dar este nevoie de un dialog care trebuie să ducă la o soluţie fezabilă pentru descurajarea Rusiei.
„Toată lumea este îngrijorată, dar a fi îngrijorat trebuie să te ducă către a fi pregătit. Trebuie să fim foarte clari, foarte deschişi dacă vorbim despre Rusia şi cu Rusia. În opinia mea, avem nevoie de dialog, dar, pe de altă parte, avem nevoie de ceea ce noi toţi am decis la NATO – o descurajare a Rusiei. Un dialog ar trebui să ducă către o soluţie fezabilă”, a afirmat Klaus Iohhannis, întrebat cât de îngrijoraţi ar trebui să fim pentru ceea ce face Rusia.
Donald Trump l-a elogiat pe preşedintele Klaus Iohannis, la conferinţa comună de presă susţinută la Casa Albă, pentru efortul depus de şeful statului român pentru combaterea corupţiei şi pentru apărarea statului de drept.
”Domnul preşedinte, vrea să aplaud curajul dv., eforturile curajoase ale României de a combate corupţia şi de a apăra domnia legii. Acest efort este necesar pentru a crea un mediu în care comerţul să înflorească şi oamenii să prospere”, a declarat Donald Trump.
Preşedintele american a afirmat că România are sprijinul Statelor Unite în procesul de combatere a corupţiei. ”Sprijinim foarte mult România şi această luptă împotriva corupţiei. A făcut o treabă extraordinară (Iohannis – n. red) Ştim ce s-a întâmplat, iar el o să câştige această luptă şi are sprijinul nostru”, a mai spus Trump.
Totodată, Donald Trump a salutat creşterea fondurilor alocate Apărării de către România. ”Îi recunosc preşedintelui Iohannis capacitatea de conducere pentru angajarea României către creşterea cheltuielilor de apărare de la 1,4% la peste 2% din PIB. Sper ca şi alte ţări NATO să urmeze România în respectarea obligaţiilor şi plata părţii cuvenite pentru apărare. Datorită acţiunilor noastre, banii vin către NATO. Alte ţări încep să realizeze că trebuie să plătească şi fac asta”, a mai spus Trump.
În primele minute ale întâlnirii dintre preşedinţii român şi american, la care şi jurnaliştii au avut acces, Donald Trump a urat bun venit unui „mare aliat” şi a vorbit despre un parteneriat excelent dintre România şi SUA.
„Sunteţi un aliat adevărat, o ţară minunată şi avem o relaţie minunată, iar această relaţie a devenit şi mai bună”, a spus Donald Trump către preşedintele Iohannis.
”Este o mare plăcere şi onoare să fiu aici şi aştept cu nerăbdare discuţiile despre parteneriatul nostru”, a spus, la rândul său, Klaus Iohannis, înainte de convorbirile cu preşedintele SUA.