După toată tevatura, penibilă și apolitică, pe seama legii salarizării unitare, mă grăbesc să reiau comentariul pe care l-am scris și publicat la începutul anului. În primul rând, pentru că adoptarea legii, astăzi, în Camera Deputaților (for decizional), în lipsa premierului Sorin Grindeanu și a ministrului Finanțelor, Viorel Ștefan, este, în opinia mea, dovada că dl Liviu Dragnea nu renunță la promisiunile neacoperite și vrea cu tot dinadinsul să-și impună programul de guvernare, întocmai și la timp. Vezi, doamne, să nu-și dezamăgească alegătorii de anul trecut. Obiectiv pe care domnia sa îl consideră dincolo de orice comentariu, chiar și de normalitatea luării în echipă a deciziilor de interes național. În al doilea rând, deși nu sunt specialist, consider că legiferarea salarizării în sectorul bugetar doar din interes electoral (mai ales, în favoarea aleșilor din fruntea puzderiei de unități administrativ-teritoriale și instituții de stat, de astăzi), înainte de reforma administrației publice, pune carul înaintea oiștii. Liviu Dragnea rămâne, pentru mine, continuatorul platformei toxice mincinoase, prin care partidului său și-a atras susținătorii, începând din 1990, sub comanda comunistului de modă veche, Ion Iliescu. PSD se consacră a fi partidul anti-reformă, populist-naționalist și nostalgic după regimul autocratic, din vremuri nu chiar demult apuse.
*
„Omu’ ăsta”, care știe cel mai bine programul de guvernare al actualei majorități parlamentare, continuă seria declarațiilor mincinoase. Primele au fost promisiunile electorale de mărire a veniturilor pentru bugetari, neacoperite de sursele de venituri. Așadar, minciună prin omisiune. Apoi, prin vocea premierului său, a anunțat că prosperitatea oamenilor este prioritatea pentru noul guvern, apoi vin investițiiile. Minciună prin inducere în eroare. Nici nu–mi pot imagina o discuție între economiști de meserie, din care să rezulte posibilitatea guvernării cu o asemenea politică economică. În fine, de curând dl Dragnea tuna și fulgera că predecesorii au lăsat o gaură în finanțele țării, de 10 miliarde lei. Minciună cu premeditare. „În 2017 este alt buget. În caz că anul acesta nu îşi poate onora promisiunile electorale, domnul Liviu Dragnea nu poate da vina pe bugetul de anul trecut”, i-a răspuns ex-premierul Dacian Cioloș.
Pare tot mai evident că d-l Dragnea suferă de o boală cronică, la fel ca mulți politicieni de-ai noștri: minte cum respiră și nu-i pare rău. Dimpotrivă. Atacă. Spune că alții nu vor să-i lase guvernul să lucreze. Și pentru asta vorbește el, pater familias, în locul premierului Grindeanu, copilul lui de suflet. De fapt, de când cu PSD (inclusiv ALDE) la guvernare, Dragnea conduce partidul, Camera și Guvernul. Dacă ne mai gândim că Tăriceanu e mort după Senat, motiv pentru care s-a lăsat să-i fie mâna lui dreaptă, el, un liberal prin educație, rezultă că Dragnea poate face cărțile și prin camera așa zis superioară a parlamentului. Avem deci o democrație condusă, politic-deliberativ și politic-executiv, de geniul din Teleorman. Și cum să nu creadă un om cu o asemenea putere că societatea e la pixul lui? Eu am făcut programul de guvernare, eu am găsit premierul, eu conduc. Dixit. Să nu ne mire, deci, ieșirile lui ca purtător de cuvânt al pruncului său politic, Grindeanu. Mai contează că minte, pentru cele trei milioane care l-au ales?
Cea mai gogonată minciună mi se pare cea cu gaura la buget, lăsată de foștii guvernanți. Din răspunsul acestora, oricine se lămurește că dl Dragnea, chiar dacă e cel care cunoaște cel mai bine programul de guvernare, la materia Buget-finanțe trebuie să mai învețe. Bine dar atunci n-ar trebui să-și lase tehnocrații lui să vorbească? Nu, doamnelor și domnilor, pentru că d-l Dragnea nu i-a putut suferi pe foștii guvernanți, tocmai pentru că erau tehnocrați. Din păcate, Dragnea nu are politicieni – tehnocrați la Palatul Victoria. Oamenii președintelui PSD, al Camerei și Guvernului sunt F – U – N – C -Ț – I – O – N – A – R – I. Ei trebuie doar să asculte de tătuca lor, pentru că el i-a făcut și el îi demite. Dar până când miniștrii calcă pe bec, Dragnea îi apără mințind – cu riscul de-a fi ridiculizat de specialiști –, nu care cumva alegătorii lui să creadă că promisiunile din campanie nu se vor realiza din cauza guvernului său. Alegătorii lui, însă, după ce și-au încheiat misiunea la „11.12”, așteaptă să primească ce li s-a promis. Atât.
Statul dlui Dragnea se vrea al bunăstării și asistenței sociale. Dar dl Dragnea omite să spună adevărul că un asemenea stat trebuie realizat în condițiile integrării europene. Nu l-am auzit vorbind despre această intercondiționare. Și nici nu-l vom auzi curând, pentru că el n-a ajuns la putere promițând bunăstare și asistență socială într-o țară integrată în UE. Cu o administrație publică bazată pe regionalizare. Pentru un asemenea obiectiv, e greu de crezut că ar avea susținerea aleșilor locali ai partidului, conștienți de numărul mare de primării ce vor dispărea. Rămâne ca integrarea – în varianta PSD+ALDE – să fie o cale de atingere a bunăstării, nu aplicarea unor reforme cerute de standardele europene și realitățile românești. În lipsa unor asemenea reforme, ne putem întoarce la statul paternalist, prin grija partidului. Iar atitudinea firească a cetățenilor ar fi de susținere a statului paternalist. Dar ne-am minți, încă o dată, ca până-n 89. Și de-atunci încoace…