Iohannis se întoarce la Sibiu pentru a sărbători unul din cele mai de succes proiecte ca primar
foto: arhivă

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Peședintele Klaus Iohannis va veni la Sibiu în data de 17 iunie, atunci când vor fi organizate mai multe evenimente pentru a marca trecerea celor 10 ani.
Deşi manifestarea este organizată de către Administraţia Prezidenţială care nu a făcut public deocamdată programul, pe durata ceremoniilor vor avea loc întâlniri cu reprezentanţii tuturor instituţiilor care au fost implicate în derularea programului respectiv, declaraţii de presă comune, dar şi participarea la diferite evenimente publice din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Iohannis se întoarce la Sibiu pentru a sărbători unul din cele mai de succes proiecte ca primar

Directorul FITS, Constantin Chiriac, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, despre programul de la Sibiu al preşedintelui şi a precizat că, deşi nu este cel care va organiza evenimentul de celebrare a celor zece ani, cunoaşte că şeful statului va urmări unul dintre spectacolele de teatru.

„Aniversăm zece ani de Capitală Culturală Europeană pentru că Sibiu şi Luxemburg au schimbat percepţia a ceea ce înseamnă acest program al Comisiei Europene. Dacă an de an sunt două oraşe din două ţări diferite şi, de obicei, în timpul aniversării e o cooperare, apoi se cam duce de râpă şi după ani dispare, ei bine, Sibiul şi Luxemburgul au arătat că de-a lungul timpului cooperarea a crescut. Anul acesta avem mai multe activităţi împreună decât am avut în 2007. Este foarte important că va fi preşedintele României acasă, la Sibiu, de unde a plecat. Vor fi multe acţiuni în data de 17, în mod cert va fi prezent la spectacolul «Şefele» al Teatrului din Esch. Bănuiesc că organizatorii vor oferi un program cu tot ceea ce se întâmplă. Vor fi şi nişte distincţii acordate, un dialog pentru viitorul relaţiilor, dar, aşa cum spuneam, nu noi suntem organizatorii”, a declarat Constantin Chiriac.

Municipiul Sibiu a deţinut, în 2007, titlul de Capitală Culturală Europeană alături de Luxembourg, fiind, până în prezent, singurul otraş din România care a organizat astfel de programe sub egida Comisiei Europene.

În perioada respectivă, Klaus Iohannis era primar al municipiului Sibiu, care a atras peste un milion de turişti într-un singur an, majoritatea venind pentru evenimentele culturale, sportive şi diplomatice care au avut loc.

Sursa www.news.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică