FOTO - FOTO – Accident pe DN1 între Făgăraș și Sibiu. Patru persoane rănite

Accidentul a avut loc în apropiere de granița dintre județele Brașov și Sibiu. Patru persoane au ajuns la spital după ce un microbuz a lovit un parapet.

Un microbuz în care se aflau şase persoane a intrat în plin, marţi după-amiază, într-un parapet de pe DN 1, în dreptul localităţii Olteţ, în urma accidentului patru ocupanţi ai autovehiculului, între care şi un cetăţean israelian, fiind răniţi, anunță News. Microbuzul plecase din Făgăraş spre Sibiu, dar în localitatea Olteţ şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit de parapetul de pe marginea drumului.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite – trei femei şi un bărbat de naţionalitate israeliană. „În urma impactului patru persoane au fost rănite. Este vorba despre trei femei şi un bărbat. Toate cele patru persoane sunt conştiente. S-au deplasat la faţa locului două echipaje SMURD, o ambulanţă şi un echipaj cu apă şi spumă“, a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Toţi cei patru răniţi sunt transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.
Şoferul a scăpat nevătămat, dar va ajunge şi el la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Ultima oră