Avertizare meteo – Vineri și sâmbătă posibil ploi torențiale. Duminică iese soarele

Meteorologii de la ANM au emis vineri o avertizare de vremea rea, valabilă de la ora 11.00 până sâmbătă în jurul orei 23.00. Duminică va fi soare în majoritatea zonelor.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi izolat grindină în centrul, sudul, estul ţării şi în toate zonele montane, de vineri până sâmbătă noapte, anunță News. Începând de vineri, ora 11.00, până sâmbătă, ora 23.00, instabilitatea atmosferică se va accentua, vor fi ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină, în centrul, sudul şi estul ţării, precum şi în toate zonele montane.
Astfel, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, izolat 40-50 de litri pe metru pătrat. Duminică norii vor lăsa loc soarelui în majoritatea zonelor din țară.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică