Hoți din Jina prinși în timp ce dădeau o spargere la Miercurea Sibiului

Doi bărbați din Jina au fost reținuți pentru 24 de ore de către polițiștii din Miercurea Sibiului după ce au fost prinși în flagrant în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-un imobil aparținând unei societăți comerciale.

În fapt, în data de 24 mai, în jurul orei 01:30, doi polițiști din sistemul de ordine și siguranță publică al Poliției Orașului Miercurea Sibiu, au surprins în flagrant doi bărbați în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un imobil aparținând unei societăți comerciale din Apoldu de Sus.

Cei doi suspecți, în vârstă de 31, respectiv 41 de ani, ambii domiciliați în Jina, au pătruns prin efracție în incinta imobilului, de unde intenționau să sustragă 19 calorifere de diferite dimensiuni, trei corpuri de iluminat, doua vase WC și mai multe robinete din metal, o parte din aceste bunuri fiind încărcate într-un autoturism folosit de cei doi.

Bunurile au fost recuperate iar autoturismul indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Prejudiciul creat urmează a fi comunicat de către proprietar.

Împotriva celor doi bărbați s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii din Miercurea Sibiului, Compartimentul de Investigații Criminale, continuă cercetările.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică