A trecut aproape neobservată întâlnirea președintelui Johannis, de la începutul săptămânii, cu mediul universitar și de cercetare din Brașov. Personal am urmărit (în direct, pe Fb) repriza de Q & A, în care președintele a răspuns întrebărilor primite din partea distinselor sale gazde. Discuția s-a desfășurat sub semnul neliniștitor al condiției actuale a cercetării științifice, în societatea noastră. Impresia mea generală este că cercetarea românească joacă rolul de cenușereasă a României intelectuale. Și nu de ieri, de azi… Motiv suficient să apreciez felul în care d-l Johannis a comentat fiecare din temele primite din partea audienței. Răspunsurile domniei sale au fost la nivelul unei dezbateri cu adevărat academice.
Dar nu doresc să intru în amănunte. Oricum, concluziile dezbaterii de la Brașov, oraș pe care președintele l-a apreciat pentru frumusețea și dinamica sa, dar mai ales pentru că „gândește în perspectivă și investește în viitor”, aparțin celor direct implicați și interesați de punerea în valoare a capacității de gândire și cercetare a românilor, în folosul propriei lor societăți.
Din perspectivă strict jurnalistică, am constatat cu plăcere că președintele Johannis s-a perfecționat în arta conversației publice. Spre deosebire de începutul mandatului, vorbirea sa e mult mai fluentă, ideile curg cu lejeritate, iar mesajele pot atinge claritatea obligatorie și țintele propuse. Nicio țâfnă ironică și nicio răbufnire țanțoșă de senior irascibil. Totul poate curge într-o firească normalitate. Și totuși ceva m-a „deranjat”, în prestația președintelui de la Brașov. A fost la momentul intervenției unui cercetător din generația tânără, cu o viziune pragmatică asupra subiectului aflat în dezbatere. În consecință, l-a întrebat pe d-l Johannis dacă are cinci direcții concrete de abordare a viitorului cercetării românești, impuse însă de realități stringente, ce reclamă soluții rapide din partea cercetătorilor. Trebuie spus că întrebarea n-a fost lansată sec, ci însoțită de comentarii și amănunte deloc neglijabile. Și a urmat răspunsul președintelui României.
Spre surprinderea mea, la întrebarea: „Aveți cinci obiective…?” d-lui Johannis i-a revenit brusc apetitul pentru exprimarea laconică, însoțită de un rictus instinctiv: „Răspunsul este simplu: DA!”… Și-atât… A urmat o pauză de câteva clipe, timp în care și-a așezat microfonul pe masa din apropiere. Cred că a mai fost o întrebare, dar, sincer să fiu, n-am mai urmărit-o. Răspunsul monosilabic mi s-a părut că a lăsat asistența nedumerită. Și era tocmai finalul unei sesiuni reușite de Q & A. După diverse teorii despre necesara schimbare de viziune, la nivelul statului, asupra finanțării cercetării științifice românești, președintele n-a dorit să-i indice vrednicului reprezentant al oamenilor de știință cum vede, pe timp scurt, cinci noi politici necesare eliminării tradiționalului „las’ că merge și-așa” în administrarea unui domeniu de interes public. Pentru mine, fusese întrebarea de final, iar președintele a ratat concluzia… Dezamăgit, mi-am aruncat ochii pe forumul transmisiei live, și cineva tocmai lega vizita președintelui, în orașul de la poalele Tâmpei, de „naveta” pe care o face săptămânal, București – Brașov – Sibiu… Evident răutăcios și fără legătură cu discuția, mi s-a părut o replică de Fb, la răspunsul monosilabic al președintelui.
Morala am găsit-o într-un editorial mai vechi, marca Andrei Pleșu:
‹Ştim: dl. Iohannis nu e genul guraliv. Într-un fel, am contat pe asta când l-am votat, după ani întregi de verbalizare torenţială, de promptitudine zgomotoasă, de discurs supra-abundent. Pe de altă parte, nici discreţia princiară nu e o soluţie, mai ales când e vorba despre decizii de interes naţional. Când preşedintele ţării refuză o nominalizare pentru fotoliul de prim-ministru, e musai să spună mai mult decât „nu”. Altfel se întreţine o atmosferă de echivoc, de fals mister, de motivaţie ocultă, nesănătoase pentru o ţară democratică. Înţeleg că anumite lucruri nu se pot spune detaliat, în gura mare. Dar oamenii politici ştiu foarte bine să spună câte ceva nespunând tot, să sugereze, să ambaleze convenabil inavuabilul, să „desecretizeze” păstrând secretul…(subl. m.) (…) Îi reproşez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între „echidistanţă” şi „absenţă”. Lumea vrea, totuşi, să ştie ce şi cum gândeşte primul om al ţării, cum cântăreşte o situaţie sau alta, cum înţelege să-şi exercite „pas cu pas” funcţia” (subl.m.)›. Mai mult ca sigur, Președintele Johannis nu a citit editorialul moralistului de excepție, care e Andrei Pleșu. Dorește, însă, neapărat să fie antipatic sau nu admite „lecții” de minima moralia?