jucătorii și conducerea fc hermannstadt se întâlnesc cu suporterii. joi înainte de ultima etapă

Preşedintele clubului – Birţ Teodor Ioan – răspunde la toate întrebările suporterilor, joi, 25 mai, de la ora 19:00, la ZOOM Lounge Cafe. La întâlnire participă și staff-ul echipei, dar și o parte din jucători.

Preşedintele clubului vrea să vorbească cu suporterii, să împartă păreri şi să răspundă întrebărilor venite din partea celor care se interesează de activitatea şi viitorul echipei.
„După promovarea echipei în Liga a II –a am primit multe întrebări, atât la stadion cât şi pe reţelele de socializare. Suporterii vor să ştie mai multe aspecte legate de denumirea echipei, transferurile care urmează, dacă aducem fotbaliştii sibieni acasă, despre banca tehnică, de unde pot achiziţiona tricouri, fulare etc.,? Având în vedere numărul mare de întrebări, am considerat că trebuie să ne întâlnim cu suporterii şi să răspundem la toate întrebările..”, spune Birţ Teodor Ioan.
Întâlnirea va avea loc cu o zi înaintea ultimei etape din acest sezon competiţional (meciul de vineri cu Sănătatea Cluj), ocazie cu care suporterii prezenţi pot să adreseze întrebări antrenorilor şi jucătorilor.
La întâlnire vor fi prezenţi oficialii clubului – presedintele, vicepresedintele – Drăgoiu Ciprian, directorul sportiv – Lungu Marius, directorul tehnic – Gavrilă Jean, antrenorul principal – Beza Eugen, antrenorii secunzi – Berţa Florin şi Dâlbea Răzvan si o parte din lotul echipei: Neacşa Alex, Tătar Daniel, Petrescu Petrişor, Cîrstean Adrian, Piko Bogdan, etc. Aceştia vor împărtăşi la rândul lor din experienţele acumulate în ligile superioare.

Ultima oră

Comentariul meu