Municipalitatea sibiană a demarat o procedură de achiziție publică de limitatoare de viteză. Vorbim de cumpărarea a 50 de astfel de calmatoare ale traficului. Ele vor fi montate în 25 de locații din oraș Sibiu.
Șoferii sibieni se vor lovi la propriu de zeci de limitatoare de viteză pe străzile din oraș. Primăria Sibiu a demarat o achiziție de 150 de metri liniari de astfel de limitatoare. Acestea vor avea o lungime de trei metri, o lățime de 400 de milimetri și o înălțime de 40 de milimetri. În caietul de sarcini al licitației se specifică faptul că ”limitatoarele vor fi astfel confecționate încât să nu afecteze suspensiile autovehicolelor”. De asemenea acestea vor fi prevăzute cu rizuri antialunecare pentru a împiedica deraparea mașinilor. Furnizorul se va angaja să le furnizeze în termen de 10 zile de la data semnării contractului și să le monteze în termen de două zile de la emiterea comenzii. Durata contractului va fi de nouă luni de la data semnării acestuia.
Deocamdată nu s-a anunțat și unde vor fi montate acestea și nici câți bani e dispusă municipalitatea să aloce pentru ele. Foto: arhivă