Cod galben de inundații în județul Sibiu. Sunt posibile scurgeri importante și viituri
Foto: arhivă

Județul Sibiu se află de marți seară până miercuri dimineață sub cod galben de inundații. Alte patru județe sunt și ele sub avertizare de cod galben de inundații.

Hidrologii au emis, marţi seară, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru judeţul Caraş-Severin, valabil de marţi, de la ora 21.30 şi până miercuri, la ora 3.00, în această perioadă fiind posibile scurgeri importante pe versanţi şi viituri rapide pe râurile mici din bazinul hidrografic Bistra – aval Voislova, existând riscul producerii unor depăşiri ale cotelor de inundaţie, anunță News. De asemenea, a fost emis cod galben de inundaţii pentru judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad, valabil până miercuri dimineaţă, la ora 6.00. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi seară, o avertizare cod portocaliu de inundaţii pentru Bazinul hidrografic Bistra – aval Voislova, din judeţul Caraş-Severin.
Potrivit sursei citate, codul portocaliu este valabil pentru perioada 23 mai ora 21:30 – 24 mai ora 03:00, interval în care, urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri. Totodată, există posibilitatea depăşirii cotelor de inundaţie pe râurile mici din bazinul hidrografic Bistra – aferente sectorului aval Voislova (judeţul Caraş-Severin). Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Scoarta şi Axin, precizează INHGA.
Meteorologii informează că în judeţul Caraş-Severin, în zonele Caransebeş, Brebu, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Glimboca, Obreja, Păltiniş, Sacu, Zorlenţu Mare, se vor semnala averse de ploaie care vor depăşi local 35 l/mp, precum şi frecvente descărcări electrice. De asemenea, în acest interval va cădea grindină de dimensiuni mici şi se vor înregistra intensificări de scurtă durată ale vântului
De asemenea, hidrologii au emis un cod galben de inundaţii, valabil de marţi seară şi până miercuri dimineaţă, la ora 6.00, pentru judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad, fiind posibilă depăşirea cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: afluenţii Mureşului – aferenţi sectorului aval de s.h. Alba Iulia – judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad, Timiş – bazin superior, Bârzava – bazin superior şi mijlociu şi Caraş – bazin superior – judeţul Caraş-Severin.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare in bazinul superior al râului Geoagiu (afluent al Mureşului) şi pe unele râuri mici din judeţele: Caraş-Severin şi Hunedoara, mai precizează sursa citată.

Ultima oră