Icoana făcătoare de Minuni „Pantanassa”, adusă la Sibiu. Este vindecătoare de cancer

Credincioșii din Sibiu sunt informați că luni, 22 mai, icoana făcătoare de minuni „Pantanassa”, va fi adusă în oraș. Va sta aici preț de șapte zile.

Luni, 22 mai, Icoana Făcătoare de Minuni „Pantanassa” va fi adusă la capela Spitalului TBC din Sibiu.
Capela îşi serbează, pe 27 mai, hramul „Sf. Ioan Rusul”, iar cu această ocazie, din date de 22 și până în data de 28 mai, zilnic între orele 8 și 20, oamenii se pot ruga la Icoana Făcătoare de Minuni „Pantanassa”. Aceasta nu a mai fost niciodată la Sibiu şi este vindecătoare de cancer, boli de inimă, boli reumatice şi afecţiuni psihice. Prezenţa ei se datorează părintelui Cristian Dorin Frâncu din Şeica Mare.
Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea, şi a fost adusă de la Nea Skiti de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul la Mănăstirea Vatoped. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari.
Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost, scrie doxologia.ro, următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa.
De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost duse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Krasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică