Navigând pe internet am dat peste următoarea postare:„Eu am o colegă mitomană. Nu am înţeles niciodată de ce simte nevoia să mintă, să scornească poveşti, să inventeze fel şi fel de scenarii, să fabuleze. O privesc când mă minte în faţă şi realizez că şi ea crede în ceea ce spune. Şi nu spune doar minciuni sociale, ci minciuni care nu-şi au rostul. Inventează poveşti, pornind de la fapte reale, de dragul de a le inventa. Cred că are o plăcere sadică de a-l induce pe om în eroare. De fapt, devine ea penibilă.”
Aş putea spune că episodul relatat este un caz inofensiv, comparativ cu tragediile lumii noastre, cauzate de minciună. Să ne gândim doar la adolescenţii care îşi mint părinţii că sunt la colegii faimoase în străinătate, iar cu banii obţinuţi de la părinţi, în urma neadevărului, îşi cumpără droguri. Apoi, să-i luăm în calcul pe binevoitorii care se angajează să se îngrijească de bătrâni, punându-i să semneze acte de donaţii care-i lasă în stradă. Să nu-i uităm pe cei care se căsătoresc şi descoperă cu uimire că partenerii calzi de ieri nu sunt decât nişte şarlatani.
DE CE MINTE OMUL? Se pare că minciuna premeditată îl face să se simtă sigur pe el însuşi şi mulţumit cu propria persoană. De fapt abilităţile sale nu îi conferă acea forţă care să-l ducă pe culmile afirmării. În urma celor povestite de el, ascultătorii îl consideră eroul care ar dori să fie, în viaţa de zi cu zi, dar nu este. Într-o primă fază, mitomanul este conştient de minciunile sale, după care nu mai face distincţia între adevăr şi minciună. În această a doua etapă, cel care minte are „fracturată” o bună parte din funcţionarea lui social-umană: rudele se retrag, prietenii se îndepărtează, el rămâne singur cu minciunile lui.
CUM VEDE DUMNEZEU MINCIUNA? Faptele Apostolilor ne prezintă o relatare cutremurătoare. Anania şi Safira, doi dintre primii creştini, vrând să arate cât de dăruiţi sunt ei cauzei lui Cristos, au vândut un ogor şi au oprit o parte din banii obţinuţi, iar cealaltă parte au dus-o apostolilor, minţind cu privire la suma obţinută. Sf. Petru, plin de Duhul Sfânt, a cunoscut neadevărul lor, i-a mustrat, iar ei copleşiţi de frică au murit pe loc (F. Ap. 5,1-12). Nimeni nu i-a obligat să acorde ajutor financiar comunităţii creştine. Ei s-au oferit, iar minciuna lor a avut un scop clar: acela de a fi bine văzuţi de Biserică.
Cândva, Ponţiu Pilat l-a întrebat pe Mântuitor:„Ce este adevărul?” Isus a tăcut. Pilat nici nu a mai aşteptat răspunsul, el însuşi necrezând în adevăr.
„Fiecare are adevărul lui”, „adevărul e relativ”, „adevărul e o convenţie socială” – sunt maxime pe care le-a crezut Pilat şi le cred mulţi oameni astăzi, deopotrivă. De fapt, întrebarea era pusă greşit. Nu „Ce este adevărul?”, ar fi trebuit el să întrebe ci „Cine este adevărul?”. Căci noutatea învăţăturii lui Cristos este aceea că Adevărul este o Persoană, Adevărul este chiar el, El „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Pe când minciuna *întâi trece prin minte, apoi se aşează în ea, *întâi îţi deschide calea spre inima oamenilor, după care o închide iremediabil, *întâi farmecă, apoi dezgustă, *aparent şi efemer te scapă din necaz, după care te aruncă într-unul mai mare, / ÎN schimb adevărul te face liber (In 8, 32). Liber în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor, liber chiar faţă de tine, căci, până la urmă, de multe se poate ascunde omul, pe mulţi îi poate minţi, dar pe Cristos şi conştiinţa lui niciodată.
Haideţi să ne hotărâm să-i spunem aproapelui nostru adevărul! Să avem curajul să ne arătăm oamenilor aşa cum suntem, liberi de teama că nu ne-ar mai putea iubi dacă am fi sinceri! De altfel, ceea ce oamenii admiră, la noi, în urma minciunilor, exagerându-ne calităţile, nu este persoana noastră, ci o alta, pe când fiecare dintre noi ar vrea să fie apreciat pentru cine şi pentru ceea ce este de fapt.
De asemenea, haideţi să renunţăm la a face promisiuni fără acoperire celor care depind şi cred în noi! Să nu rănim prin minciună! Să nu ne afectăm sănătatea mentală şi spirituală practicând minciuna şi făcând din ea un mod de viaţă! Isus este Adevăr. Noi, care vrem să fim în El, trebuie să trăim şi noi cum a trăit Isus. „Afară sunt câinii, vrăjitorii, desfrânaţii, ucigaşii, idolatrii şi oricine iubeşte şi practică minciuna” (Ap 22, 15), afirmă Sf. Ap. Ioan în Apocalipsul său. În schimb în fericirea veşnică sunt toţi cei ce au iubit şi au trăit Adevărul. Prin natura noastră căzută, avem tendinţa să minţim, dar, crezându-l şi primindu-l pe Isus, cursul vieţii noastre se va schimba dinspre minciună spre libertatea adevărului!