Jandarmii în alertă de „Noaptea Muzeelor” la Sibiu
Foto Arhivă

Sâmbătă, 20 mai, jandarmii sibieni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor organizate la nivelul județului, în cadrul evenimentului “Noaptea Europeană a Muzeelor”.

Acţiunea jandarmilor se va concentra pe îndrumarea cetăţenilor, prevenirea şi aplanarea unor conflicte, protejarea persoanelor şi menţinerea ordinii în raport cu importanţa evenimentului.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, Jandarmeria Sibiu recomandă cetățenilor care vor participa la acest eveniment să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul acestora. Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor apelând în orice moment numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau se pot adresa direct postului/secţiei de jandarmi din zona unde se află.

Ultima oră