Nu l-am cunoscut pe sibianul Constantin Morar ca persoană privată, ci doar ca politician. Din perspectiva propriilor mele păreri despre clasa noastră politică, de după 1989, Morar a fost un politician de treabă. Discret, fără a uita că politica – așa cum ne-a învățat pe toți jumătatea de secol de comunism – nu se rezumă doar la interesul general. Serios, stăpân pe sine, cu o bogată experiență de viață. Bonom, cu un umor sănătos, darul ce face bine la cariere și salvează omul de orice disconfort existențial. Sunt, în opinia mea, parte din trăsăturile ce i-au pavat cariera spectaculoasă până la președinția CJ Sibiu.
Și totuși, despărțirea lui Morar de politică n-a fost pe măsura creșterii în ierarhiile publice. Nu cred că a „fluierat în biserică”. Atât cât l-am cunoscut a fost omul care (fără un trecut semnificativ politic ori în administrația publică) și-a luat inima-n dinți și a acceptat să fie președintele consiliului județean, cu toată decența de care a fost în stare. Mai mult ca sigur, subalternii săi l-au considerat „un șef bun”. O perioadă de timp, a avut o nouă funcție importantă, într-o altă instituție publică locală. S-a întâmplat mult timp după terminarea mandatului de președinte. Nu mai era membru al partidului care îl propulsase în fruntea administrației publice sibiene. Venea din partea unui partid „nou”, de care nu părea prea convins. Poate și pentru că era la guvernare într-o alianță incomodă. Cred că îl deranjau, mai ales, ambițiile aliaților, în a-și impune modul lor de conducere. Mă rog, bătălie surdă, între amici de conjunctură, nu de orintare politică. Oricum, în activitatea mea de jurnalist, n-am identificat convingeri doctrinare ferme la majoritatea politicienilor pe care i-am întânit. Cu o excepție. Din păcate însă a plecat dintre noi prea repede, și n-a apucat să-și vadă în realitate visul de-a convinge partidul său să adopte o altă înțelegere a conceptului de politică. Ceva care să semene cu a lucra în interesul social, nu doar al unui grup politic.
După 1989, Constantin Morar este al treilea fost președinte al CJ Sibiu plecat la cele veșnice, după Eftimie Costeiu și Romeo Trifu. Toți, Doamne, și toți trei au fost bărbați ambițioși, dar pe care i-am simțit puțin „antrenați” pentru competiția politică. Dacă n-ar fi fost așa, ei ar fi putut reprezenta, acum, o etapă politică depășită. Din păcate, n-a fost să fie. Ca să înțelegem de ce, trebuie să avem în vedere că, la noi, deși oamenii ocupă funcții, în structurile de stat, prin alegeri democratice, ei au probleme cu identificarea idealurilor politice în numele cărora ajung în acele ierarhii. Și mă gândesc la idealurile născute din educație, relațiile sociale și cultură proprie.
În aproape trei decenii de la despărțirea de comunism, majoritatea candidaturilor politice au fost improvizate, iar societatea noastră a cules ce-a ales. Mersul ei a fost destul de împiedecat, pentru a fi cu adevărat ireversibil. De ce? Pentru că interesele publice au fost la discreția unei societăți politice diletante. De aici și fragilitatea construcțiilor politice, și nu doar a lor. Chiar dacă, la origini, bunele intenții n-au lipsit. Din această perspectivă, destinul politic al lui Constantin Morar este o moștenire publică, la care ar trebui să mediteze liderii actuali ai societății politice sibiene. Bineînțeles, numai dacă visează să avem cu toții păreri mai bune despre politică și rolul ei în viața noastră.