VIDEO – Super program de Noaptea Muzeelor la Muzeul în Aer Liber din Sibiu. Va fi cea mai tare noapte

Directorul CNM Astra, Ciprian Ștefan, a prezentat joi în direct pe Ora de Sibiu, detalii despre programul din Noaptea Muzeelor, eveniment ce are loc sâmbătă, 20 mai.

Pe lângă formațiile locale, Domino, Școala de Dans Ioan Macrea și ce mai este legat de dansuri populare de la Călușerii din Rășinari, în premieră în muzeu va concerta Phoenix. ’’Cred că este o formație iubită de toți, indiferent de vârstă, și ne așteptăm la un număr cât mai mare de oameni. Dorim ca an de an să creștem această ofertă culturală, pentru că dacă tot e intrare gratuită și oamenii vor veni, vrem să oferim același respect pe care și publicul ni-l oferă nou. Adresez o rugăminte însă tuturor, să respecte cu sfințenie locurile special amenajate pentru fumat”, a declarat Ciprian Ștefan într-o conferință de presă transmisă live de Ora de Sibiu. Urmăriți mai jos înregistrarea conferinței de presă a lui Ciprian Ștefan.

Program Noaptea Muzeelor la Muzeul ASTRA – 20 mai 2017

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Orele 18.00-1.00 – intrare gratuită începând cu ora 18.00
Scena de pe lac – 18.30-23.30
18.30 – 20.00 Școala de Dans „Ioan Macrea”
Școala de Dans „Ioan Macrea” a fost înființată în anul 2012. Este instituţia care duce mai departe tradiţia coregrafică atât de frumos conturată la Sibiu de maestrul Macrea şi apoi continuată de către fiica sa, Silvia Macrea.
Şcoala organizează cursuri de dans popular pentru copii, adolescenţi şi adulţi, iar secţia coregrafică include şi clase de balet şi dans modern. Anual sute de copii aleg să urmeze cursurile de dans ale Scolii „Ioan Macrea”, unde deprind jocuri populare şi obiceiuri, chiar de la profesionişti din rândurile Junilor Sibiului.
Performanţele la care aceşti copii au ajuns, încă de la vârste fragede, îi recomandă ca viitori Juni ai Sibiului.

20.00 – 20.30 Ansamblul Călușerii din Rășinari
Timp de peste 38 de ani Călușerii din Rășinari au avut același vătaf, Tică Cânean. De 11 ani, după moartea lui, fiica Mărioara Țichindelean, împreună cu familia ei vor să ducă tradiția de călușeri și dansuri populare mai departe pentru a nu se pierde obiceiurile tradiționale specifice locului.
Această formație este compusă din peste 100 membri, cu vârste cuprinse între 3 și 26 ani.

20.30 – 22.00 Domino
Catalogat încă de la debut drept unul dintre cel mai îndrăzneţe proiecte muzicale din Sibiu, din ultima perioadă, trupa DOMINO şi-a început parcursul artistic în luna ianuarie a anului 2013 la Viena, reprezentând România la Târgul Internaţional de Turism.
DOMINO reuşeşte să fie o trupă unică datorită combinaţiei de instrumente folosite – ţambal, tobe şi chitară bas, a prezenţei scenice şi a felului în care reueşte să-şi surprindă publicul de fiecare dată. Muzica lor se încadrează în categoria rockului alternativ însă are foarte multe influenţe, mai ales din folclorul românesc, ceea ce face ca stilul lor să fie şi mai greu de definit.

22.00 – 23.30 Phoenix
Este o legendă vie a muzicii românești, care dăinuie de peste o jumătate de secol. Cea mai longevivă trupă rock din istoria României, Phoenix, în frunte cu binecunoscutul Nicu Covaci, vine să facă istorie pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului! Din repertoriul formației înființată în anii `60 la Timișoara fac parte piese ca ,,Nunta”, ,,Fata verde” sau ,,Mugur de fluier”.

Târgul de Țară – 18.00 – 23.00
Demonstrații culinare: gogoși tradiționale și preparate culinare romane (mâncare pe care soldații romani o pregăteau prin campanii militare)

18.00 – 21.00
Asociația Castrum Novis – ateliere de tras cu arcul, făurit săgeți, confecționat obiecte din piele, fierărie
Asociația Veteris Milites – ateliere de monetărie, bijuterii, scriere antică și jocuri antice

Gospodăria din Hodac – 18.00 – 19.00
Teatrul mic din Sibiu vine pentru publicul mic și mare cu povești românești interactive. Concret, vizitatorii vor avea ocazia să fie actori în poveștile copilăriei. De Noaptea Muzeelor, actorii de la Teatrul Mic Sibiu vor pune în scenă la Muzeul ASTRA, împreună cu vizitatorii, povești scrise de Ion Creangă.

Muzeul de Etnografie Universală Franz Binder
Casa Hermes, Piața Mică, nr. 11

18.00 – 00.30 expoziția Călătoria
Expoziția Călătoria ne poartă prin lume prin intermediul obiectelor din colecțiile muzeului. Fie că este vorba de instrumente muzicale, obiecte de cult sau decorative, cu ajutorul lor străbatem Africa, Asia, Australia, vizităm insule extrem de îndepărtate, întâlnim civilizații fascinante, ascultăm povești. Este vorba despre oameni și locuri atât de indepărtate, încât mulți dintre noi putem doar să visăm la ele.
Pe parcursul celor 17.500 de kilometri, ne vor însoți, în această călătorie imaginară, 142 de obiecte din 75 de țări.

Muzeul de Etnografie Săsească Emil Sigerus
Casa Artelor, Piața Mică, nr. 21

18.00 – 00.30 expoziția Rosturi și Rostiri la sași
Expoziţia Rosturi şi Rostiri la saşi este organizată de Muzeul ASTRA în contextul evenimentelor dedicate aniversării a 500 de ani de la declanșarea Reformei protestante a lui Martin Luther, răspândită şi în spaţiul transilvănean, patria de suflet a saşilor.

Caravana Noaptea Muzeelor ediția 2017
Înscrierile se fac la adresa de e-mail: noapteamuzeelor@muzeulastra.com. Cei interesați sunt rugați să precizeze: numele, prenumele, adresa completă, CNP, numărul și seria de CI sau BI și numărul de telefon. Aducem al cunoștința publicului că numărul de locuri este limitat!

Traseul include obiective cultural-turistice din localitățile: Axente Sever, Valea Viilor, Mediaș și Dumbrăveni. Plecarea se va realiza de la Muzeul în aer liber, poarta principală în data de 20 mai 2017, ora 10.

Ultima oră