fiul lui donald trump a fost joi la vânătoare la 70 de kilometri de sibiu

Donald Trump Jr., a fost joi dimineață la o partidă de vânzătoare la Cetatea de Baltă, o localitate aflată la aproximativ 70 de kilometri de Sibiu și 33 de Mediaș.

Fiul cel mare al preşedintelui SUA, Donald Trump, se află, joi, în judeţul Alba, unde a participat la o partidă de vânătoare, apoi a vizitat Castelul ”Bethlen Haller” de la Cetatea de Baltă, au declarat pentru News.ro surse locale. Donald Trump Jr. se află de câteva zile într-o vizită privată în România.
Potrivit suurselor citate, Donald Trump Jr., care se află de câteva zile într-o vizită privată în România, pentru a participa la partide de vânătoare în diferite zone din ţară, se află, joi, în judeţul Alba. El a participat, în cursul dimineaţii, la o partidă de vânătoare de căprioare şi mistreţi pe un fond de vânătoare din zona localităţilor Jidvei şi Cetatea de Baltă.
Ulterior, fiul cel mare al preşedintelui SUA a vizitat Castelul ”Bethlen Haller” de la Cetatea de Baltă, obiectiv care se află în proprietatea unei companii de vinificaţie.
Donald Trump jr. a ajuns în România luni, fiind însoţit de nepotul preşedintelui american, iar până acum ar fi vizitat deja mai multe zone turistice din ţară.
Fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump este recunoscut ca fiind un mare iubitor al vânătorii, iar în urmă cu câţiva ani a fost intens criticat după ce a apărut fotografiat cu trofee rare de vânătoare: un elefant, un leopard şi o antilopă. Foto: Google.com

fiul lui donald trump a fost joi la vânătoare la 70 de kilometri de sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică