Șoferul microbuzului cu copii răsturnat pe A1 Sibiu - Orăștie, a murit

Conducătorul auto aflat la volanului microbuzului plin cu 20 de copii ce s-a răsturnat marți pe A1 Sibiu – Orăștie, a decedat din cauza rănilor suferite. Mai mult de jumătate din copii au fost și ei ușor răniți.

Şoferul microbuzului cu 20 de copii care s-a răsturnat pe autostrada A1 Sibiu – Orăştie a murit din cauza rănilor grave suferite, iar 12 dintre copii au fost răniţi uşor suferind zgârieturi, însă au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Deva pentru a le fi evaluată starea de sănătate, anunță News. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, a declarat pentru News.ro că şoferul microbuzului care s-a răsturnat pe autostrada A1 Sibiu – Orăştie, în vârstă de 53 de ani, a murit din cauza rănilor grave suferite.
Marescu a spus că 12 dintre cei 20 de copii aflaţi în microbuz au fost răniţi foarte uşor, suferind zgârieturi, însă au fost duşi de echipajele medicale la UPU Deva pentru a le fi evaluată starea de sănătate, astfel încât să nu aibă ulterior probleme de sănătate.
Microbuzul care transporta 20 de copii s-a răsturnat, marţi după-amiază, pe autostrada A 1 Sebeş – Orăştie, în zona localităţii Vinţişoara, din judeţul Alba, în urma accidentului şoferul fiind rănit grav. Cauzele accidentului nu sunt cunoscute încă.
Potrivit Alinei Marescu, microbuzul a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea autostrăzii.
La faţa locului, au intervenit o autospecială a ISU,, o ambulanţă SMURD, un echipaj de la Descarcerare şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean Alba, în sprijinul acestora fiind trimise şi două echipaje de Terapie Intensivă Mobilă de la ISU Hunedoara.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică