liga 1 de fotbal va avea mai multe echipe din 2019

Formatul actual cu 14 echipe în liga 1, are zilele numărate. Federația Română de Fotbal va schimba sistemul competițional și cel mai probabil din 2019 vor fi 16 echipe prezente în primul eșalon.

Prezent la un turneu de fotbal pentru copii în judeţul Botoşani, în ziua în care în Liga 1 s-a decis campioana, Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, a vorbit, despre schimbările pe care le doreşte pentru sezoane următoare ale primei ligi. Preşedintele FRF spune că vrea ca, din sezonul 2019/2020, Liga 1 să aibă 16 echipe, astfel încât primul eşalon să aibă şi câteva echipe de tradiţie şi care au mulţi suporteri, anunță mediafax. Acum, prima ligă e formată din 14 echipe. ”Dorim încă de anul acesta să stabilim ca din sezonul 2019/2020, Liga 1 să pornească cu 16 echipe, să fie suficient spaţiu pentru echipele de tradiţie. Au început să vină din urmă, susţinute de suporteri”, a spus Răzvan Burleanu.
Cât priveşte eşalonul secund, nu se intenţionează revenirea la două serii. Preşedintele FRF spune că în următorul sezon Liga a 2-a va avea o singură serie de 18 echipe.
“Este exclus să revenim la două serii. Liga a 2-a va rămâne cu o singură serie de 18 echipe. Situaţia economică a României solicită acest lucru. Din punct de vedere sportiv, ai nevoie să coagulezi jucătorii în cât mai puţine echipe ca să facă pasul către prima ligă”, a mai spus Răzvan Burleanu, care nu renunţă la ideea ca o parte din drepturile TV de la Liga 1 să ajungă la echipele din ligile inferioare, invocând principiul solidarităţii financiare.
Întrebat ieri despre noul scandal din Liga 1 şi cine va câştiga campionatul în caz de egalitate de puncte, preşedintele FRF şi-a continuat meciul de la distanţă cu LPF şi a ţinut să ironizeze forul condus de Gino Iorgulescu. În plus, Burleanu a recunoscut că noua campioană a României ar putea fi decisă la TAS, în condiţiile în care regulamentul nu este foarte clar.
„În primul rând nu ne putem exprima. Avem o ligă profesionistă de fotbal care vă poate răspunde acestei întrebări. Ei sunt organizatorii. Scuze. Am vrut să spun Liga Profesionistă, dar nu de fotbal. Extistă posibilitatea să se decidă campioana la TAS. Cred că oricare dintre echipe, atât timp cât va decide acest lucru, va merge la TAS”, a declarat Răzvan Burleanu.

liga 1 de fotbal va avea mai multe echipe din 2019

Ultima oră

Comentariul meu

Publică