Acest comentariu mi-a fost inspirat de întâlnirea, de vineri seara, cu Tatiana Niculescu, scriitoare de succes, jurnalistă cu o bogată experiență și fost purtător de cuvânt al actualului președinte al țării. Motivul prezenței la Sibiu, la librăria Humnaitas, se datorează apariției ultimei sale cărți, „Mistica rugăciunii și a revolverului, cu subtitlul „Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”. Un volum pe care l-am simțit extrem de provocator nu atât prin titlul de inspirație cioraniană, cât prin imaginea de pe prima copertă (necunoscută de mine) a Căpitanului Mișcării Legionare. O imagine ce pare luată dintr-un cadru de film, avându-l ca personaj principal pe omul-simbol al naționalismului românesc interbelic. Inițial, am răsfoit cartea, dorind să aflu cât mai repede dacă merită s-o citesc. Impresia a fost că nu. Atât cât am citit, n-am aflat nimic nou despre CZC și tulburătorul fenomenul legionar pe care l-a provocat, în anii 30 ai secolului trecut. M-am dus, totuși, la întâlnirea cu scriitoarea Tatiana N., sperând că-mi voi verifica impresiile și, mai ales, că voi asista la o dezbatere serioasă despre legionarism. Nu mi-a fost străin nici gândul la sibienii simpatizanți nostalgici ai epocii Codreanu.
Niciuna din aceste premise nu mi s-a adeverit. Cu mirare am constatat că „apropiații” Legiunii, cunoscuți de mine după 1989, n-au fost prezenți. În consecință, nici dezbaterea nu a fost la nivelul la care mă așteptam. Dar și ideea că știam totul despre Legiune și Căpitanul ei s-a dovedit hazardată. Am ascultat-o pe Tatiana Niculescu și mi-am dat seama că a reușit un lucru deosebit, aducând pe lume o carte dedicată unuia din cele mai sensibile episoade din istoria noastră recentă, despre care credeam că nu mai avem necunoscute. În paginile cărții sale, Tatiana Niculescu nu este nici istoric, nici adversar ori, dimpotrivă, adept fanatic al legionarismului. „Mistica” e scrisă cu nerv de jurnalist profesionist de investigație, fără parti-pris și lansări de ipoteze senzaționaliste, echilibrat și atent la sursele pe care le citează cu acribie. O carte numai bună, în special, pentru cineva dornic să cunoască izvoarele mișcării legionare.
Încurajat de asemenea impresii, am plecat de la „H” cu cartea în mână. Și m-am grăbit să intru în intimitatea ei, unde am descoperit noutăți despre condițiile care au dus la apariția acestui personaj istoric, aproape legendar, precum CZC. Capitolul se intitulează „Liceul de la Mânăstirea Dealu”. Familiarizată deja cu mediul monahal românesc, după documentarea pentru romanul „Spovedanie la Tanacu” (celebrul episod, de acum câțiva ani, cu tragedia provocată de exorcizarea unei călugărițe) Tatiana Niculescu abordează la rece istoria unui sistem educativ elitist, în primul așezământ militarist-religios de la noi. Și nu oriunde, ci la mânăstirea la lângă Târgoviște, acolo unde este păstrat capul domnitorului Mihai Viteazul.
Așadar, la Mânăstirea Dealu, s-a născut, cu un secol în urmă, militarismul înveșmântat religios al mișcării legionare. O mișcare rămasă verde, în memoria colectivă, un simbol al renașterii naționale a românilor. Reluată, mai târziu, dar înroșită de falsa emancipare atee-comunistă… Acolo sunt și izvoarele ideologice ale educației cercetașilor, din zorii veacului XX, care, trecând și prin regimul lui Carol II, a devenit sursă de inspirație pentru modelarea șoimilor comuniști ai patriei, din a doua jumătate a secolului. După acest capitol al „Misticii”, trag concluzia că nici rapida și destul de agresiva insinuare a bisericii în cutumele regulamentare ale armatei, după 1989, n-a fost o invenție revoluționară.
Dar ce a însemnat Liceul de la Mânăstirea Dealu, căruia, prin decret regal, la 10 noiembrie 1912, i-a fost atribuit patronajul spiritual al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril? Ne spune Tatiana Niculescu: „(…) liceul militar cu internat Mânăstirea Dealu avea să aplice educația progresivă (învățământ bazat pe experiment, activități practice, educație fizică și viață în mijlocul naturii; pe simțul onoarei, tenacitate, credința în Dumnezeu, altruismul și atașamentul față de portul și valorile naționale; militarismul sportiv și stimularea camaraderiei masculine și dezinhibarea corporală) și instrucția militară (…) pentru trezirea spiritului de solidaritate națională și închegare a caracterului. Anual erau recrutați 40 de elevi din toate păturile sociale, în urma unui concurs scris și oral și a examenului medical”. „Programa școlară aducea laolaltă religia și milităria, naționalismul, educația fizică și cultul monarhiei, patriotism militant, spirit de sacrificiu pentru țară.” Iar, orarul cuprindea „rugăciuni în comun, meditații, lecturi biblice, participarea la slujbe și ceremonii religioase”.
Cu o astfel de pregătire, nu-i de mirare că, peste un deceniu, Corneliu Zelea Codreanu, unul din primii elevi ai acestui liceu, avea să devină Căpitanul Mișcării Legionare, ai cărei membri și-au manifestat pătimaș dragostea pentru țară. Chiar dacă, uneori, purtând crucea într-o mână și pistolul în cealaltă. Lucru ce n-a împiedicat, ci dimpotrivă a contribuit la faima legionarilor și susținerea lor populară. Dar timpul Mișcării Legionare a trecut de mult. Nu, însă, și cel al denaturării rolului pe care l-a avut în formarea conștiinței naționale, în primul veac al existenței statului nostru. Iată de ce, puțin înaintea împlinirii centenarului, cartea Tatianei Niculescu apare ca o contribuție meritorie la cunoașterea Mișcării și Căpitanului ei, fără ură și fără părtinire.