grevă spontană la finanțele publice în 26 de județe. și la sibiu s-a oprit lucrul

Peste 20.000 de angajați ai Ministerului de Finanţe au oprit luni dimineață lucrul și au declașat o grevă spontană. Eu sunt nemulțumiți de noua lege a salarizării. Un număr de 26 de județe sunt afectate de grevă, iar printre acestea se află și Sibiu.

Primii care au declanşat greva spontană au fost salariaţii din cadrul DGRFP Bucureşti. Acestora li s-au alăturat rapid angajaţii Finanţelor din aproape toată ţara. Conform Sed Lex, la această oră protestează în faţa instituţiilor salariaţii din judeţele Maramureş, Călăraşi, Dâmboviţa, Timiş, Gorj, Buzău, Hunedoara, Arad, Botoşani, Olt, Argeş, Prahova, Satu-Mare, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Alba Iulia, Ialomiţa, Covasna, Iaşi, Sibiu, Mures, Vâlcea, Giurgiu, Dolj, Harghita, anunță News.
„Este un protest spontan, care se extinde rapid în toată ţara. Oamenii nu pot accepta că prin noua lege a salarizării le vor fi diminuate salariile. Vor fi tăieri între 10 şi 35 la sută, salarii câştigate în urma unei bătălii cu regimul Băsescu. Colegii noştri, fără a mai ţine cont de negocieri, şi-au luat soarta în mâini şi au declanşat protestele”, a declarat preşedintele Sed Lex, Vasile Marica.
La rândul său, preşedintele Sindicatului Naţional Finanţe Publice – SindFISC, Liviu Toader, a declarat pentru News.ro că au intrat în grevă angajaţii din Bucureşti şi cel putin zece judeţe.
”Legea salarizării e în primul rând factorul declanşator. La Bucureşti sunt 200-300 de persoane care au întrerupt lucrul, în ţară sunt câteva mii. Principalele revendicări sunt cele semnalate de-a lungul timpului, plecând de la nefinanţarea serviciilor în care lucrează aceşti oameni, plus proiectul legii salarizării. În ceea ce priveşte salarizarea angajaţilor din Finanţele publice, din cadrul ANAF, proiectul este ambiguu privind încadrarea în grilele de salarizare. Nu există o protecţie juridică a angajaţilor ANAF care fac controale, nu există o protecţie juridică reală, angajaţii Fiscului merg în controale în numele statului, şi nu în nume propriu”, a spus Liviu Toader.
„Deşi rolul finanţiştilor este unul de importanţă strategică pentru România, întrucât prin activitatea de administrare fiscală se asigură resursele financiare necesare finanţării activităţii tuturor instituţiilor şi autorităţilor statului român, în accepţiunea factorilor decizionali, care au contribuit nemijlocit la transpunerea viziunii lor politice şi guvernamentale în materia salarizării personalului bugetar plătit din fonduri publice, noţiunea de FINANŢE PUBLICE practic lipseşte. În multitudinea grilelor cu coeficienţi de ierarhizare a salariilor pentru anul 2022, aferente celor 9 anexe reprezentând familii ocupaţionale distincte din proiectul legii salarizării, familia ocupaţionala FINANŢE, nu există. Mai mult, personalul care lucrează în structurile ANAF de la nivel teritorial, în lipsa unor precizări clare cu privire la încadrarea angajatorului (DGRFP-adică Regiunea) ca şi posibilă unitate administrativ-teritorială (conform Constituţiei României) la care face referire noţiunea de funcţie publică teritorială, presupune a fi asimilat, în mod forţat în opinia organizaţiei noastre, acestui tip de funcţie”, se arată îăntr-un comunicat de presă transmis, luni, de Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC.
Potrivit sindicaliştilor, neconcordanţele dintre prevederile din proiectul de lege privind salarizarea referitoare la funcţiile publice de la nivel judeţean şi situaţia reală din MFP/ANAF, unde se regăsesc funcţii cu responsabilităţi regionale ce nu sunt cuprinse în proiectul de act normativ aflat în Parlament (MFP/ANAF fiind singura instituţie cu organigramă la nivel de regiune), în lipsa unei familii ocupaţionale distincte şi a unei grile corespunzătoare, din punct de vedere salarial, demonstrează faptul că actualele funcţii nu pot fi asimilate funcţiilor publice teritoriale/judeţene, asemănător celorlalţi funcţionari din alte instituţii deconcentrate.
„Sindicatul Naţional Finanţe Publice-SindFISC a semnalat, în ultima perioadă, de mai multe ori, că pe fondul nemulţumirilor generate de finanţarea necorespunzătoare a activităţii şi lipsei protecţiei juridice a funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acţiunile revendicative spontane se vor intensifica, existând posibilitatea perturbării grave a activităţii de colectare a resurselor financiare necesare funcţionării statului, fapt demonstrat pe alocuri, în ultima perioadă de timp. SindFISC a solicitat ca salarizarea funcţionarilor din finanţele publice să fie în concordanţă cu complexitatea şi importan’a socială a muncii prestate. Ca atare, în cuprinsul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, această categorie socială specifică trebuie să beneficieze de prevederi exprese cu privire la salarizarea celor aproximativ 30.000 de fuctionari răspunzători de construirea şi administrarea bugetului de stat”, mai spun sindicaliştii.

grevă spontană la finanțele publice în 26 de județe. și la sibiu s-a oprit lucrul

Ultima oră

Comentariul meu

Publică